Curtea Constituţională a decis că LEGEA BIG BROTHER, privind stocarea datelor, este NECONSTITUŢIONALĂ.
Curtea Constituțională a României a decis că sunt neconstituționale dispozițiile Legii 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii nr.82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice sunt neconstituționale. Cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.152 din Codul de procedură penală „, se arată într-un comunicat postat marți pe site-ul CCR.
CCR a luat în dezbatere în ultima ședința excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, precum și a dispozițiilor art.152 din Codul de procedură penală.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanțelor care au sesizat Curtea Constituțională.
(Realitatea.net)