Senatorul PNL Marin Burlea critică într-un raport oficial condiţiile de trai din penitenciarul în care este încarcerat Relu Fenechiu. Burlea a vizitat puşcăria cu o zi înainte ca Fenechiu să-şi celebreze ziua de naştere, petrecând jumătate de oră şi cu fostul şef de partid, au declarat surse din cadrul penitenciarului pentru “Adevărul”.
Vizită neobişnuită la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, unitatea în care este încarcerat fostul baron Relu Fenechiu. Un fost coleg de-al său de la PNL Iaşi, senatorul Marin Burlea, a mers la finele săptămânii trecute într-o inspecţie la puşcăria ieşeană, în baza unui mandat primit din partea Comisiei pentru respectarea drepturilor omului din Parlament. Burlea spune că a mers în unitatea în care este încarcerat fostul său şef pe linie de partid pentru a “verifica personal care este realitatea din sistemul penitenciar din România, având în vedere abundenţa de discuţii din spaţiu public pe această temă”.
Surse din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi au declarat pentru “Adevărul” că senatorul Marin Burleanu nu ar fi vizitat doar celulele, băile sau spaţiile destinate deţinuţilor ci şi pe fostul său coleg din PNL. “A intrat în celula în care este cazat Relu Fenechiu fratele său şi ceilalţi condamnaţi din dosarul «Transformatorul». A stat cam jumătate de oră în acea cameră şi a discutat cu Relu”, au transmis sursele citate.
Lista lui Burlea: condiţii execrabile în penitenciar
În urma vizitei oficiale de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, senatorul Marin Burlea, un renumit medic pediatru în Iaşi, declară că a constatat mai multe nereguli grave în ceea ce priveşte spaţiile de cazare ale deţinuţilor. “Experienţa mea profesională, 40 de ani de muncă în sistemul medical din România, lucrul cu oamenii aflaţi în dificultate, m-au ajutat să fac o evaluare, cred eu, obiectivă a situaţiei din Penitenciarul Iaşi, în particular, şi a întregului sistem penitenciar din ţară, în general. Desigur, nu am pretenţia ca o vizită de câteva ore într-un penitenciar să îmi ofere o imagine completă asupra problemelor existente”, a declarat senatorul.
Parlamentarul ieşean susţine că, în opinia sa, sistemul penitenciar din România are ca principală problemă nerespectarea unor norme minime cu privire la condiţiile de detenţie. Senatorul spune că la Iaşi celulele ar fi supraaglomerate, fiecărui deţinut revenindu-i mai puţin de jumătate din norma de spaţiu reglementată de legile europene. O altă problemă menţionată de Burlea este faptul că în Penitenciarul ieşean ar exista dormitoare cu foarte mulţi deţinuţi, de până la 28 de persoane. “Condiţiile de igienă din aceste spaţii sunt deplorabile atât din punct de vedere al curăţeniei, dar, în special, din punct de vedere al dotărilor, care lipsesc cu desăvârşire”, susţine senatorul. El dă şi câteva exemple: saltele uzate sau insalubre, paturi ruginite, băi mucegăite, obiecte sanitare vechi sau nefuncţionale. “Nu există mobilierul minim necesar, deţinuţii ţinându-şi obiectele personale de igienă şi îmbrăcăminte la un loc cu alimentele, în genţi şi sacoşe pe sub paturi, direct pe podea”, mai spune Burlea care notează că suma de 6 lei pe zi alocată unui deţinut pentru hrana zilnică ar fi prea mică, dar şi că modul de separare al deţinuţilor nu ar fi conform pentru reeducarea acestora.
Colegul Fenechiu, nu se încadrează în lista lui Burlea
Toate aspectele menţionate de senatorul Marin Burlea au fost recunoscute public de reprezentanţii Penitenciarului Iaşi în nenumărate rânduri, cauza invocată fiind de regulă subfinanţarea sistemului. Lista neregulilor menţionate de senatorul ieşean nu îl afectează însă şi pe fostul său coleg Relu Fenechiu, a cărui zi de naştere a fost la doar o zi după inspecţia lui Marin Burlea în Penitenciar. Fenechiu este unul dintre puţinii deţinuţi de la Iaşi care beneficiază de condiţii preferenţiale în Penitenciarul Iaşi. Fostul lider liberal este încarcerat într-un corp nou de clădire, destinat arestaţilor preventiv sau deţinuţilor aflaţi în carantină. Deşi nu se încadrează în niciuna dintre cele două categorii, Fenechiu este ţinut în continuare într-un corp mai nou al unităţii ieşene după ce reprezentanţii închisorii ieşene au ajuns la concluzia că acesta prezină “risc de vulneabilitate” având în vedere funcţia deţinută de el înainte de încarcerare. În mod normal, deţinuţii cu regim de executare ca cel al lui Relu Fenechiu – cel închis, sunt ţinuţi într-un corp de clădire vechi, în condiţii identice cu cele specificate de Marin Burlea în urma vizitei sale.
Ce alte persoane l-au mai vizitat pe Fenechiu Relu
Fenechiu este închis la Iaşi de pe 30 ianuarie 2014, din ziua în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”. Fenechiu este coleg de cameră la Iaşi cu fratele său Lucian, cu mâna sa dreaptă – omul de afaceri Bogdan Damian, dar cu alte două persoane. Surse din Penitenciar spun că celula fostului ministru al transporturilor a fost văruită înainte ca Fenechiu să fie închis. În ciuda supraaglomerării invocate de colegul Marin Burlea, în camera lui Fenechiu sunt cazate cinci persoane, capacitatea fiind de opt deţinuţi. Sursele citate au precizat că Relu Fenechiu a fost vizitat în cele câteva luni de când este închis de doar trei persoane. Avocata sa, soţia şi fostul secretar de stat Cristian Ghibu, cel care se ocupă în prezent de afacerile baronului decăzut de la Iaşi.
(Sursa: adevarul.ro)