Zeci de mesaje triviale sunt ataşate la dosarul în care este cercetat pentru hărţuire şi ameninţare lectorul Cosmin Dariescu. „Adevărul” a intrat în posesia lor.
Puţine sunt mesajele în care expeditorul lor nu foloseşte cuvinte vulgare. Chiar şi în acelea, când nu sunt folosite obscenităţi, jignirile sunt umilitoare pentru profesoara din Iaşi. Iată un exemplu: „Te-ai fardat? Nu pune prea mult fard. Îi pătezi chiloţii şi îl bate nevasta, profa porno!“. Sau: „Ce mai face învăţătoarea porno?“. În multe dintre mesaje, expeditorul îi scrie victimei că s-ar prostitua. „Bună! Vreau să te văd mâine. Vine şi Petrică. Care-i onorariul?“, e un exemplu.
Cele mai multe SMS-uri conţin însă expresii triviale cum ar fi: „Cu cine te f**?“, „Ce faci, curvo?“ sau „Îţi place p**?“. „Ziarul de Iaşi“ a luat ieri legătura cu o colegă de la unitatea de învăţământ la care predă victima din acest dosar. Aceasta a precizat că profesoara are o fetiţă mică şi că este un cadru didactic respectat printre colegi. „Este o femeie serioasă, care nu merita să treacă prin aşa ceva. Ea a avut o perioadă în care era mai tot timpul supărată la şcoală din această cauză“, ne-a spus colega părţii vătămate. În materialul publicat ieri în cotidianul nostru, am relatat că profesoara ieşeană a apelat şi la psiholog în acest caz, din cauza traumelor psihice.
Lectorul universitar Cosmin Dariescu este urmărit penal în acest dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Dariescu este şi avocat în Baroul Iaşi şi figurează şi pe o listă de arbitri comerciali de pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Referitor la acest dosar, Dariescu a remis un punct de vedere „Ziarul de Iaşi“ în care a menţionat: „Nu am fost informat şi nu ştiu despre existenţa unui astfel de dosar, motiv pentru care nu ştiu nici de ce fapte aş putea fi acuzat. Pentru soluţionarea unor astfel de dosare există instituţii abilitate. Având în vedere cele de mai sus, nu am de făcut niciun comentariu.“
Decanul Facultăţii de Drept, judecătorul constituţional Tudorel Toader, a declarat ieri pentru „Adevărul“ că este primul caz de acest gen cu care s-a confruntat până acum, şi că se vor lua măsuri coercitive dacă justiţia îl va declara vinovat pe lectorul Dariescu. „Nu am mai avut niciodată o astfel de situaţie. Deocamdată, potrivit regulilor generale, e prezumat nevinovat până la o decizie contrară a justiţiei. Când se va dovedi eventuala vinovăţie, atunci putem vorbi de o eventuală sancţionare, potrivit Legii Educaţiei. Dar, aşa cum din punct de vedere penal se vorbeşte despre prezumţia de nevinovăţie, la fel este şi pe plan didactic“, a declarat Tudorel Toader.
STENOGRAME. Atenţie, limbaj licenţios
– În ce maşină îţi place să te ***? Numai limuzine?
– Hămesito de *** şi de BANI, nu lua totul. Lasă şi pe alţii!
– Ce-ţi face ***? S-a vindecat? Sau ţi-a rupt-o unul când te-a adus în Podu?
– Curvă cu prăjină.
– Cum te îmbraci azi? Cu rochia roşie cu guleraş sau cu rochia neagră? Poţi să îmbraci şi Prada, că tot ca o curvă de CAP arăţi! Curajoaso!
– Ce-ai păţit nestimato la Select? Vuieşte Podu! Ţi s-a predat o lecţie exemplară, îngamfato! Ai pătat onoarea şcolii. Pe lângă învăţătoarea şpăgară de la România TV din 27 decembrie ai apărut şi tu, învăţătoarea prostituţiei. Vezi cum e cu demisia, înainte de a ţi se cere. Motive ai! stres, oboseală ce se vede în cearcănii până la barbă. În faţa ta ridată, datoria de mamă şi goana după cadouri şi curvari cu BANI care nu mai pun botul după ce-i împodobeşti cu boli venerice. Internează-te la Socola! Te-ai făcut ca o proastă de râsul târgului! Fă-ţi demisia şi du-o! Rapid că vine 6 ianuarie şi ai să dai ochii cu consiliul director şi părinţii. După semestrul ăsta pleacă.
– Îţi fac cunoştinţă cu patronul de la Granit. Plăteşte bine.
– La cât vuieşte Podu, ai să-ţi pierzi viţica. Nu poţi tu să o educi, învăţătoarea porno, prostituată.
– Poftă bună! Ce şeruieşti? Ciorbă de capuri de *** şi *** cu miros de peşte cu brânzică? Cât costă meniul?
– Noapte urâtă, curajoaso! Să le moară la intrare în *** ta cât o galeată!
– Ce faci curajoaso? Ai găsit vreo *** de armasar să-ţi sature *** aia largă de iapă?
– E vremea să o sugi.
– Îţi plac banii? Sau ai o păsărică hămesită?
– Să te mai tunzi. Îţi laşi laţele pe *** liberalilor.
– Ascultă, fă, pe viţica aia mică tot aşa curvă o faci?
– L-ai sunat pe primar, învăţătoarea porno? Poate te mai ajută o dată. Că *** şi gură ai de unde da.
– Nu ai ieşit în oraş? Sau te-ai săturat aseară de ***. Sau te pomeneşti că studiezi? Ce? Noţiuni avansate de m***?
– Mă înveţi abecedarul p**i? Te roog! Vreau să o sugi! Accepţi cărţi de credit?
– Grăbeşte-te! La cât eşti de veştedă, acuşi mă vei plăti tu, doamna profesoară!
– Deşteptarea! E vremea să fii f**! Te f** bine?
– Ţi-ai clătit ***? Dar gura? Treci la *** din nou.
– Bună dimineaţa curajoaso! Te-ai săturat de ***, girafă dinţoasă? Sau tu iubeşti numai banii?
(Sursa: adevarul.ro)