PREMIERĂ: Condamnată pentru o tranzacție cu mobilă!

0
67

O ieșeancă a fost pedepsită, după ce a fost acuzată că a vrut să nu achite dări către bugetul statului român.

Astfel, Judecătoria Iași a condamnat-o pe Tamara C. (48 de ani) la opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru contrabandă. De asemenea, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de Fisc şi a obligat-o pe femeie, în solidar cu firma sa, la plata unor despăgubiri materiale de 14.878 de lei (reprezentând TVA).

Amintim că, în urmă cu peste un an, procurorii au acuzat-o pe ieșeancă de contrabandă, mai exact de înstrăinare de mărfuri aflate în tranzit. Oamenii legii au susținut că, în calitate de administrator al SC Moldacom Grup SRL, pe data de 28 iunie 2010, femeia a achiziționat mobila de la o societate din San Marino.

Acea achiziție intră în sfera celor extracomunitare și se supune unui regim de taxe special. Așadar, pentru mobila cumpărată din San Marino, femeia a plătit 14.377 de euro și trebuia să aducă marfa la Târgu Mureș până pe 6 iulie 2010, după cum era trecut în documentele de tranzit vamal.

Procurorii au menționat, însă, că ieșeanca a dus marfa direct în Estonia și a vândut-o către o firmă de acolo cu suma de 70.000 de euro. În plus, în urma tranzacției, femeia nu ar fi plătit vreun leu către bugetul statului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments