Curg problemele pentru idolul indienilor, actorul Salman Khan! După ce că trebuie să se pregătească sufleteşte pentru judecarea cazului în care este acuzat de ucidere din culpă şi fugă de la locul faptei, în urma unui accident din 2002, acum e foarte aproape să intre la zdup din cauza unei condamnări pentru braconaj, faptă comisă în 1998.
Starul de 48 de ani s-a trezit recent la uşă cu un mesager de la judecătorie, care i-a dat o veste şocantă: peste numai patru săptămâni, ar putea să înceapă ispăşirea unei pedepse cu închisoare hotărâte în 1998, când actorul a fost arestat şi judecat pentru uciderea unor gazele rare. El a fost condamnat atunci la 5 ani de detenţie cu executare, dar punerea în aplicare a sentinţei a fost amânată, la cererea avocaţilor lui Salman Khan, pentru că acesta tocmai semnase un contract şi urma să filmeze în Marea Britanie.
Cum, necum, lumea a uitat că executarea condamnării a rămas în coadă de peşte. Recent însă, autorităţile din statul indian unde actorul a comis fapta şi-au adus aminte că… Salman e dator nişte ani de detenţie.
Dacă avocaţii starului nu mai găsesc nici o chichiţă care să-i ajute să-şi scape clientul de puşcărie, fostul iubit al Iuliei Vântur va ajunge în august după gratii şi va rămâne acolo multă vreme. Conform presei din India, celor 5 ani primiţi ca pedeapsă pentru braconaj li s-ar mai putea adăuga alţi 5, dacă Salman va fi găsit vinovat în celălalt dosar penal deschis pe numele lui, pentru accidentul pe care l-a provocat în 2002. Atunci, un om a murit, iar alţi patru au fost răniţi din vina actorului. Procesul este pe rol în acest moment.
Sursa: libertatea