Şi-a ucis familia, apoi s-a sinucis cu o supradoză de insulină!

0
205

Bărbatul din Râmnicu Sărat care în luna mai şi-a omorât concubina şi pe cele două fetiţe ale sale, ambele minore, a murit la Spitalul de Urgenţe Floreasca după ce a încercat să se sinucidă în penitenciar, administrându-şi o supradoză de insulină, el nefiind la prima tentativă de acest gen.

Potrivit managerului Spitalului ”Floreasca”, Radu Macovei, bărbatul, care suferea de diabet, a murit, marţi, la ora 18.00, după ce fusese adus la unitatea medicală în urmă cu aproximativ o săptămână.

Potrivit sursei citate, pacientul a fost adus în stare gravă după ce îşi administrase o supradoză de insulină în penitenciar.

Surse judiciare au declarat că, la Penitenciarul Rahova, unde se afla Florin Aurel Marcu, autorul triplului asasinat comis în luna mai, a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care bărbatul şi-a administrat supradoza de insulină cu intenţia de a se sinucide.

La începutul lunii mai, Florin Aurel Marcu, din Râmnicu Sărat, şi-a ucis concubina şi pe cele două fiice ale sale, de şapte şi, respectiv, opt ani. Bărbatul a comis crimele în momentul în care a aflat că a fost condamnat şi că trebuie să meargă la închisoare, unde mai fusese şi în trecut, pentru proxenetism şi trafic de persoane.

După o ceartă cu concubina sa, care l-a anunţat că nu-l va aştepta să iasă din închisoare, ci îşi va reface viaţa, bărbatul a înjunghiat-o mai întâi pe femeie, iar apoi pe cele două fiice ale lor.

(Realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments