Un conducător auto s-a ales cu o peedapsă din partea magistraților, după ce a fost acuzat de infracțiuni la legislația rutieră.
Astfel, Judecătoria Iași l-a condamnat pe Dan Gafta la o pedeapsă rezultantă de doi ani și cinci luni de detenție.
Bărbatul a fost trimis de procurori în fața instanței pe data de 20 februarie 2014, fiind acuzat de încălcarea legislației rutiere. Anchetatorii au precizat că, în trecut, bărbatul a mai comis astfel de fapte, pentru care a și fost pedepsit.
Așadar, Gafta a fost acuzat că, pe 23 iulie 2011, pe 27 septembrie și pe 15 octombrie 2011, a condus un autoturism, deși nu avea permis. Totodată, pe 23 iulie 2011, ar fi condus și băut, la fel ca pe 15 octombrie 2011.