Universităţile britanice recrutează studenţi din România

0
60

Universităţi private britanice încearcă să recruteze studenţi din Europa, din cauza declinului demografic, a declarat un oficial de rang înalt în domeniu, notând că sunt recrutaţi deja numeroşi studenţi din România, atraşi de perspectiva unor viitoare angajări, relatează site-ul The Sunday Times.

Potrivit site-ului publicaţiei, directorul Biroului pentru Acces Egal (OFA) Les Ebdon a declarat că „este evident că va exista o încercare de a recruta mai mult din UE”, în contextul în care limita impusă asupra locurilor umează să fie anulată anul viitor.

„Având în vedere declinul demografic din această ţară, universităţile se vor uita pe piaţa UE, unde este un număr mare de studenţi, mulţi absolvenţi din UE dându-şi de asemenea seama că oportunităţile de angajare sunt mai bune în această ţară”, a subliniat Ebdon, în pofida faptului că instituţiile se tem că aceştia nu vor putea să restituie împrumuturile acordate.

„În pofida faptului că această cotă nu a fost anulată, putem să observăm că furnizorii privaţi recrutează deja şi raportează un număr important de studenţi din România”, a adăugat directorul OFA.

Un număr de universităţi, ca cea din Bristol, Imperial College London sau cea din Manchester efectuează deja recrutări în România, dar şi în Bulgaria, potrivit The Sunday Times.

(Mediafax)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments