Primarul și cei doi viceprimari ai municipiului Botoșani și-au reactualizat declarațiile de avere și de interese. Potrivit acestora, edilii municipiului sunt la fel de săraci ca atunci când au venit la conducerea Primăriei.
Potrivit declarației de avere, primarul Ovidiu Portariuc deține un apartament în suprafață de 68 de metri pătrați, în București, pe care l-a cumpărat în anul 2000.
Deși conduce un VW Touraeg, autoturismul nu este trecut în declarația de avere. În calitate de primar al municipiului Botoșani, acesta a avut anul trecut un venit de 43.703 de lei.
În declarația de avere a fost trecut și venitul fostei sale soții, de care a divorțat în acest an, care în calitate de șef serviciu resurse umane la EOS KSI România a realizat în 2013 un venit de 48.815 lei.
Potrivit declarației de interese, edilul șef al municipiului Botoșani este asociat în mai multe firme. Acesta este asociat la Ecobiz ONE SRL, Realtrade Mark SRL, Optimus SRL, Multiagra SRL, Portas SRL și Portas Com SRL.
De asemenea, Ovidiu Portariuc este acționar la societatea Portas Impex.
Viceprimarul Cătălina Lupașcu deține, potrivit declarației de avere, un teren în Vaslui, în surafață de 3,33 hectare, pe care l-a moștenit în anul 2008. În Botoșani este proprietara unui apartament în suprafață de 85 de metri pătrați cumpărat în anul 1995.
În calitate de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean a realizat în 2013 un venit de 29.713 lei, ca expert SCAN a câștigat 1.720 de lei iar din consiliere 3.300 de lei. În calitate de consilier local a realizat un venit de 4.987 de lei, iar ca viceprimar a câștigat 12.644 de lei.
Viceprimarul Eugen Țurcanu, care ocupă funcția din mai 2014, deține în municipiul Botoșani un apartament în suprafață de 62 de metri pătrați, cumpărat în anul 1996.
Acesta mai deține și o autoutilitară Renault cumpărată în leasing, iar la BRD are un creit contractat în anul 2007 și scadent în 2017, în valoare de 7.200 de euro.
În 2013, în calitate de angajat al Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement a avut un venit de 19.375 de lei, iar ca și consilier local a câștigat 7.024 lei, iar soția sa a realizat un venit de 13.200 lei, fiind consilier psihologic la CJRAE Botoșani.
Sursa: stiri.botosani