Atanasiu: PNL face toate demersurile pentru a schimba actuala lege electorală

0
67

Vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a anunțat, marți, că liberalii au început demersurile necesare pentru modificarea legii electorale și a spus, în replică la declarația premierului Victor Ponta privind alegerile anticipate, că motivele invocate de acesta ”îl fac să devină și hazliu”.

„Este foarte clar că legea actuală nu este bună și trebuie schimbată și vom face toate demersurile.Este foarte clar însă că nu vom mai avea niciodată în perspectiva următorilor doi-trei ani o situație similară cu cea de acum doi ani, în care un partid, o formațiune politică să câștige alegerile în peste 80% din colegii cu peste 50% și să avem această inflație de parlamentari, peste o sută de parlamentari în plus (…). Deci, pentru noi nu este nici un fel de sperietoare această lege, deja am făcut demersurile necesare în comisia care va avea loc (…) în luna ianuarie și care se va ocupa de modificarea legislației electorale atât pentru alegerile locale, cât și pentru alegerile parlamentare, în Comisia de Cod Electoral. Credem că nu acesta este motivul pentru care trebuie să continue Guvernul Ponta, dimpotrivă”, a spus Teodor Atanasiu la RFI.

Vicepreședintele PNL a comentat reacția premierului: „Premierul Ponta a început să devină și hazliu, fiindcă el ne spune un lucru: atâta timp cât el este la guvernare și are o majoritate, deci atât timp cât nu schimbă legea electorală, este păcat să-l dai jos din funcție, fiindcă ia uite ce se întâmplă, vom vota după aceeași lege. Și cum domnul Ponta nu se grăbește să schimbe această lege, ar trebui să-l mai lăsăm câțiva ani buni să guverneze, fiindcă vezi Doamne, în caz contrar, vom ajunge la vot pe aceeași lege, ceea ce nu este bine!”, a mai spus Atanasiu.

Premierul Victor Ponta, președintele PSD, a transmis luni pe pagina sa de facebook că a luat act de opinia exprimată de liderii PNL privind organizarea de alegeri anticipate, dar a adăugat că pentru o acțiune politică serioasă este nevoie de un dialog și un consens pe teme precum schimbarea Constituției, a legii electorale, a celei privind finanțarea partidelor și a organizării administrativ-teritoriale.

„Am luat act despre anunțul făcut de liderii PNL și sigur respect dreptul Opoziției de a acționa cum consideră. Dar pentru a putea avea o reacție serioasă, nu doar politicianistă, este nevoie de dialog pentru a lămuri următoarele aspecte esențiale: 1 — dacă se doresc alegeri anticipate aceasta înseamnă că rămâne în vigoare actuala lege (CCR a decis, la solicitarea chiar a PDL, ca niciun nou sistem electoral nu poate fi aplicat mai repede de un an de la adoptare). Își asumă PNL aceasta situație? 2 — înseamnă că noii parlamentari vor fi la fel de numeroși și aleși pe un sistem pe care toți îl considerăm neadecvat!! Își asumă PNL aceasta situație? 3 — pentru a avea anticipate este nevoie, în conformitate cu art. 89 din Constituție, de o procedură care presupune o criză politică de cel puțin 60 zile, plus campanie electorală și plus formarea noului Parlament și Guvern! În total, cel puțin 100 de zile de instabilitate!!! Își asumă PNL această situație?”, a mai scris premierul pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

 

Sursa: agerpres

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments