Au murit otrăviți cu alcool etilic

0
97

Două persoane intoxicate cu alcool metilic au murit la Spitalul Floreasca din Capitală. Pe 10 ianuarie, aici au fost aduși de urgență șapte pacienți din Călărași, toți otrăviți.

Anunțul deceselor a fost făcut azi de către purtătorul de cuvânt al spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Opriţa.

”În spitalul nostru au fost internate şapte persoane, majoritatea în stare foarte gravă, unele chiar în comă. Trei dintre acestea au decedat, ultimul deces fiind înregistrat luni. Mai avem internate încă două persoane”, a precizat dr. Bogdan Opriţa, pentru Mediafax.

El a mai spus că doi dintre pacienţi au fost externaţi, precizând că starea lor a fost mai bună încă de la internare. Alţi trei bărbaţi, cu vârste între 45 de ani şi 58 de ani, toţi din localitatea Dragalina, au murit în spitale din Bucureşti şi Călăraşi, unde ajunseseră în stare gravă, existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat după ce au consumat alcool metilic, fără să știe acest lucru. Metanolul, cunoscut şi ca alcool metilic, carbinol, este toxic prin două mecanisme.

Pe de o parte, prin ingestie, inhalare şi absorbţie cutanată, poate fi fatal din cauza efectului depresiv la nivelul sistemului nervos central. Pe de altă parte, cauzează orbire prin distrugerea nervului optic.

Efectele toxice ale metanolului se instalează după mai multe ore. Intoxicaţia cu metanol se manifestă iniţial prin dureri de cap, ameţeală, greaţă, pierderea echilibrului, confuzie, iar la doze mari apar pierderea conştienţei şi chiar decesul.

Doza fatală este cuprinsă între 100 şi 125 de mililitri.

 

 

 

Sursa: click

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments