Avantaj incredibil pentru clienți! Se aplică din martie. Dacă n-ai primit bon fiscal, poți pleca acasă cu produsul FĂRĂ SĂ PLĂTEȘTI

0
543

Introducerea Loteriei bonurilor fiscale a fost avizată de Guvern, cu un sistem de extragere lunară sau ocazională a bonurilor primite de cumpărători şi cu posibilitatea ca, din martie, un client să aibă dreptul să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant.

 

„Introducerea Loteriei fiscale a fost aprobată de Guvern, cu o prevedere suplimentară faţă de proiectul aflat în dezbatere publică şi care acordă dreptul unui client, începând cu luna martie a acestui an, să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant. În magazine, restaurante şi alte unităţi va fi expus obligatoriu un afiş în acest sens”, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

 

Guvernul luase în calcul varianta ca în restaurante sau magazine să fie afişat public un anunţ conform căruia clientul are dreptul să nu achite contravaloarea produselor selectate sau consumate dacă nu i se înmânează un bon fiscal.

 

Totodată, ministrul Finanţelor declara recent că vrea să introducă în legislaţie această modificare, după modelul Greciei, fără teama că această obligaţie va genera un abuz din partea clienţilor, care, într-un restaurant, s-ar ridica repede de la masă, înainte să primească bonul fiscal.

 

Conform proiectului, persoanele fizice rezidente şi nerezidente care au împlinit deja vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară vor putea participa, din iulie, la „Loteria bonurilor fiscale”.

 

Bugetul total alocat pe şase luni din acest an va fi de 10 milioane de lei.

 

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie. Va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani.

 

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice.

 

„Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menţionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului şi a fost emis pentru vânzarea de bunuri şi/sau prestări de servicii către persoane fizice”, se arată în document.

 

Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015.

 

Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.

 

În termen de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.

 

Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanţelor în cont bancar deschis la o instituţie de credit din România pe numele câştigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile, în situaţiile în care există suspiciuni de fraudă.

 

O persoană va putea revendica un singur premiu aferent unei extrageri.

 

Valoarea câştigătoare aferentă unui bon va rezulta prin împărţirea fondului de premiere la numărul bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments