Stațiunea Poiana Brașov a fost vizitată de mii de turiști în primele zile ale acestui an.
Potrivit Biroului de presă al Primăriei Brașov, în prima zi a anului pe la turnicheții mijloacelor de transport pe cablu din Poiana Brașov au trecut 14.500 de turiști, iar în ziua următoare au folosit mijloacele de transport pe cablu 31.361 de turiști, fiind cea mai aglomerată zi a începutului de an. Pe 3 ianuarie, 26.451 de turiști au apelat la transportul pe cablu, numărul acestora fiind puțin peste 23.000, pe 4 ianuarie. Începutul de săptămână, care a marcat și încheierea vacanței de sărbători, a făcut ca numărul celor care au folosit mijloacele de transport pe cablu să fie mai redus, respectiv 16.531 de turiști.
În prezent, alte câteva mii de turiști, cei mai mulți din Republica Moldova, dar și din Rusia sau Ucraina, au venit la Poiana Brașov pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi, care se sărbătorește marți seara.
Reprezentanți ai agențiilor de turism au precizat pentru AGERPRES că numărul turiștilor care petrec în acest an în Poiana Brașov Crăciunul pe rit vechi este mai mare decât anul trecut. Și la Predeal numărul turiștilor care petrec Crăciunul pe rit vechi este mai mare decât anul trecut, susțin hotelierii.
Deocamdată, prețurile la pachetele de servicii în stațiune rămân neschimbate. Hotelurile au pregătite pachete pentru schi, valabile în perioada 11 ianuarie — 31 martie 2015, cu prețuri cuprinse între 66 de euro pe noapte de persoană în cameră dublă, cu mic dejun inclus, acces la piscină, fitness și alte facilități până la 1.722 de lei de persoană, pentru cinci nopți de cazare într-un apartament, în funcție de categoria hotelului.
Potrivit reprezentanților agențiilor de turism din stațiune nu vor fi reduceri de prețuri după 15 ianuarie la hotelurile din Poiana Brașov, având în vedere că ofertele pentru schi au fost deja puse în vânzare de anul trecut.
Sursa: agerpres