Care sunt cele mai nesigure companii aeriene din lume

0
93

Dacă 2013 a fost unul dintre cei mai siguri ani din istoria aviaţiei civile la nivel global, 2014 este considerat unul dintre cei mai răi ani din istoria recentă în ceea ce priveşte numărul victimelor. De la dispariţia de pe radare a zborului MH 370 şi până la doborârea avionului Malaysia Airlines deasupra Ucrainei, 2014 a fost marcat de câteva incidente extrem de mediatizate. Potrivit AirlineRatings, au avut loc 21 de accidente mortale, soldate cu 986 de victime, spune Digi 24.

După 2014, platformele specializate în siguranţa aeriană trag linie şi fac topul celor mai nesigure companii aeriene. Un raport al Airline Ratings citat de CNN arată că 10% din companiile monitorizate nu stau foarte bine la capitolul siguranţă. Acestea sunt cotate cu cel mult trei stele din şapte, stele pe care le pierd daca compania inregistreaza o prăbuşire.

 

 

Fără o stea a rămas compania AirAsia Indonesia – aflată în continuare sub şocul prăbuşirii unui avion cu 162 de persoane la bord. Transportatorul este cotat în prezent cu patru stele, după ce în decembrie AirAsia avea o reputaţie neştirbită în privinţa siguranţei, deoarece nu înregistra niciun accident cu victime.

 

Malaysia Airlines ale carei avioane au facut titlurile ziarelor in 2014 este cotată cu cinci stele.

Dintre cele 449 de companii aeriene monitorizate, 149 deţin maximum de şapte stele, acordate celor considerate cele mai sigure. În top 10 se află Air New Zealand, British Airways, Etihad Airways, Finnair şi Lufthansa.

Potrivit raportului, nici companiile low-cost nu stau neaparat prost la capitolul siguranta. Alaska Airlines, Icelandair, Jetblue, Monarch Airlines şi TUIfly oferă zboruri sigure in ciuda preturilor reduse.

 

La celalalt capat al spectrumului stau companiile care nu au castigat decat o stea.

Sunt patru la număr, două din nepal, una din kazahstan si una din afganistan.

Toate patru se află pe lista cu firme cărora le este interzis să zboare în Uniunea Europeană.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments