Revista „Charlie Hebdo”, îndoliată azi, a fost şi în trecut ţinta mai multor ameninţări şi atacuri, din cauza publicării caricaturilor cu profetul Mahomed. Săptămânalul francez a preluat în 2006 desenele de la un ziar danez şi în semn de represalii, redacţia a fost atacată cu sticle incendiare, iar site-ul piratat.
Ziariştii de la „Charlie Hebdo” au fost ameninţaţi pentru prima dată în februarie 2006, după ce săptămânalul a preluat caricaturile cu profetul Mahomed, publicate de un ziar danez. Erau 12 desene care i-au ofensat pe musulmanii din întreaga lume. Ziariştii au explicat:
„Mahomed este sacru pentru musulmani şi pot înţelege asta, dar numai pentru musulmani. Eu sunt ateu, Mahomed nu este sacru pentru mine”, explica atunci Stephane Charbonnier, editor al „Charlie Hebdo”. El figurează, azi, printre cei decedați.
Săptămânalul a fost dat în judecată de mai multe asociaţii musulmane, iar echipa editorială a primit ameninţări cu moartea şi a cerut protecţia poliţiei. Cinci ani mai târziu, vorbele s-au transformat în fapte. Pe 2 noiembrie 2011, sediul „Charlie Hebdo” a fost atacat cu un cocktail Molotov. Focul s-a răspândit cu repeziciune şi a cuprins toată redacţia, dar nimeni nu a fost rănit. Liderul comunităţii musulmane de la Paris îndemna la calm.
Stephane Charbonnier, editor al „Charlie Hebdo” ucis în atentatul de miercuri
„Îi îndemn pe fraţii şi surorile mele şi întreaga comunitate să nu se lase conduşi de lideri falși, asemenea oilor. Suntem extrem de hotărâţi să apărăm unitatea Franţei”, spunea Dakil Boubakeur, rectorul Marii Moschei din Paris.
Au urmat însă atacuri cibernetice, în 2011 şi 2012. În 2011, pe site-ul publicaţiei a apărut o poză cu Mecca, locul sfânt de pelerinaj al musulmanilor, şi câteva versete din Coran. Atacurile au fost revendicate de un grup de hackeri turci, iar un an mai târziu, site-ul a fost piratat din nou, la scurt după publicarea unor alte caricaturi cu profetul Mahomed.
Caricatura care i-a înfuriat pe extremiștii musulmani
Precedentul caricaturilor cu Mahomed
Nemulţumirea musulmanilor din lumea întreagă a început în septembrie 2005. A fost momentul în care au apărut pentru prima oară cele 12 caricaturi cu profetul Mahomed, într-un ziar danez. Arabia Saudită şi-a rechemat ambasadorul de la Copenhaga şi au urmat ample proteste în lumea musulmană, printre care şi atacul asupra mai multor sedii ale consulatelor daneze. Aproape 100 de oameni au murit în timpul violențelor.
În 2006, polemica s-a extins la nivel mondial. În Siria, Liban, Iran, Somalia şi Afganistan au avut loc manifestaţii violente, atacuri şi incendieri ale ambasadelor europene.
După opt zile, apelurile la calm s-au multiplicat. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene a efectuat un turneu pentru a calma spiritele în Orientul Mijlociu. În Algeria, Iordania, Indonezia şi Yemen jurnaliştii au fost urmăriţi însă în justiţie pentru că au reprodus caricaturile.
Caricatură-profeție care prevestește un atentat în Franța. A apărut chiar în „Charlie Hebdo”
Istoria şi profilul ziarului „Charlie Hebdo”
Publicaţia este un exponent al unei venerabile tradiţii în jurnalismul francez care îşi are originile în aşa-numitele „foi de scandal” ce o denunţau pe Maria Antoaneta în perioada premergătoare Revolutiei Franceze. Tradiţia combină radicalismul de stânga cu glumele indecente, mergând uneori până la limita obscenului. În secolul al XVIII-lea, ţinta acestui tip de jurnalism era familia regală, cu tot ce însemna Curtea Versailles-ului: intrigi, scandaluri sexuale; poveştile despre ceea ce se petrecea la Versailles erau adesea ilustrate. În zilele noastre, ţintele sunt altele: politicienii, poliţia, bancherii şi religia, iar satira este o adevărata armă. Charlie Hebdo este unul dintre exponenţii principali ai acestui tip de jurnalism, în Franţa. Decizia editorială a revistei de a-l batjocori pe Profetul Mahomed se înscrie, potrivit jurnaliştilor BBC, în practica publicaţiei care are drept „raţiune de a fi” satira.
Cei patru caricaturiști de bază ai săptămânalului, uciși în atentatul de miercuri
Revista nu s-a vândut niciodată în exemplare numeroase. Mai mult decât atat – timp de 10 ani, din 1981 pânî în 1991-, nu a mai apărut pe piaţă din lipsa de resurse. În zilele noastre, însă, cu desenele bătătoare la ochi care apar pe prima pagină şi cu titlurile incendiare folosite este o publicaţie nelipsită de la chioşcurile de ziare. Bazându-se pe puternica tradiţie a benzilor desenate din Franţa, caricaturile şi desenele sunt definitorii pentru publicaţia Charlie Hebdo. De-a lungul anilor, a publicat reprezentări ale lui Mahomed care păreau desprinse din cărţile pentru copii. Poliţistii sunt înfăţiţaţi ţinând în mâini capetele imigranţilor, maici şi călugări sunt arătaţi masturbându-se, preoţii folosind prezervative. Ca ziar, Charlie Hebdo este comparat în permanenţă cu publicaţia Le Canard Enchaine, mult mai bine cunoscută şi, evident, de mai mare succes; amândouă sunt animate de aceeaşi nevoie de a provoca; în vreme ce Le Canard este despre dezvăluri ale unor secrete bine ascunse, Charlie adoptă un stil mai dur, impur şi crud chiar, combinând desenele animate cu un spirit polemic adesea vicios.
Citește și Momentul atacului. Măcel în sediul săptămânalului de satiră „Charlie Hebdo”. 12 persoane ucise
Poziţionându-se de partea stângă a politicii franceze, trecutul publicaţiei este plin de rupturi şi trădări la nivel ideologic. De pildă, un vechi editor al publicaţiei a demisionat dupa ce în paginile revistei a apărut un rând despre antisemitism. Cei mai mulţi dintre angajaţi – caricaturişti şi
scriitori – folosesc un singur nume. De exemplu, în actuala echipă sunt doi oameni cunoscuţi sub numele de Charb şi Riss, chiar dacă toata lumea ştie care este numele lor real. Publicaţia îşi are originile într-o altă revistă satirică numită Hara-Kiri care a făcut furori prin anii ’60. În 1970 a venit momentul faimos al creaţiei Charlie. La vremea respectiva două evenimente dramatice dominau scena ştirilor: un incendiu teribil la o discotecă, în care au murit 100 de oameni şi moartea fostului preşedinte, generalul Charles de Gaulle. Hara-Kiri şi-a deschis ediţia cu un titlu batjocoritor despre moartea Generalului: „Bal tragique a Colombey – un mort”, adică „Dans tragic la Colombey (casa lui de Gaulle) – un mort”. Scandalul care a urmat a dus la interzicerea publicaţiei Hara Kiri . Ca reacţie la măsura luată de autorităţi – de a interzice apariţia publicaţiei Hara Kiri – jurnaliştii care lucrau la revistă au adus pe piaţă, prompt, un săptămânal – Charlie Hebdo . Numele de Charlie nu a fost o trimitere lipsită de repect la adresa lui Charles de Gaulle, ci se datorează faptului că la început, revista a retipărit benzile desenate Charlie Brawn din Statele Unite.
(Sursa: digi24.ro)
