Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, spune ca pacienţii care nu au carduri de sănătate vor putea să beneficieze de servicii medicale şi după data de 1 februarie, când utilizarea acestora va deveni obligatorie.
„Servicii medicale vor primi fără a fi legat strict de card. Va veni şi un moment când primesc doar cu cardul serviciile medicale, dar nu este de la 1 februarie. Se va merge în paralel o perioadă de o lună sau două cu cele două sisteme până învaţă toată lumea să folosească cardul.
Trebuie să fie şi un moment de început şi trebuie să fie şi un moment când va fi valabil doar cu cardul. Aici nu trebuie să confundăm cu urgenţă. În momentul în care ai o urgenţă, nu contează cardul, se primeşte serviciul medical de care are nevoie pacientul”, a spus Ciurchea, citat de Agerpres şi preluat de Evenimentul Zilei.
Acesta a precizat că cei care nu au primit cardul sau nu îl vor primi până la sfârşitul lunii pot merge la Casa Judeţeana de Sănătate pentru a le fi eliberat cardul.
„Discutăm în continuare cu medicii de familie pentru a le distribui prin intermediul lor, pentru că în mare parte posesorii cardurilor nedistribuite sunt plecaţi din ţară şi vor veni atunci când au nevoie de un serviciu medical”, a mai spus şeful CNAS.
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie.
(Sursa: ziare.com)