Cetățean francez suspectat de terorism, reținut de autoritățile din Bulgaria

0
65

Un cetăţean francez a fost reținut, sub suspiciunea de terorism, la punctul de trecere al frontierei de la Kapitan Andreevo din Bulgaria, a anunțat Procuratura din Bulgaria.

 

Fritz Jolie Joaquin, în vârstă de 29 de ani, are dublă cetățenie, franceză și haitiană. El era vizat de două mandate europene de arestare, unul pentru participare la o organizație criminală cu obiective teroriste și un altul pentru răpirea fiului său de trei ani și scoaterea lui ilegală din țară.

 

Bărbatul a fost reținut la 1 ianuarie, în timp ce încerca să treacă granița dintre Bulgaria și Turcia pe la Kapitan Andreevo.

 

Soția suspectului a declarat poliției că acesta dorea să-și ducă fiul de trei ani în Siria, pentru a-l crește într-o comunitate jihadistă. Copilul a fost, între timp, încredințat mamei.

 

Potrivit unor informații neconfirmate apărute în presa bulgară, bărbatul are avea legături cu unul dintre frații Kouachi, cei care au atacat la 7 ianuarie redacția revistei satirice „Charlie Hebdo” din Paris, scrie novinite.com.

 

Înainte de plecarea sa, la 30 decembrie, cu destinația Turcia, suspectul ar fi luat de mai multe ori legătura cu unul dintre cei doi frați, Cherif Kouachi, scrie, la rândul său, Le Figaro.

 

Potrivit unui comunicat al tribunalului din Haskovo, cetățeanul a cerut să fie extrădat în Franța. Audierea pentru extrădarea sa a fost stabilită pentru 16 ianuarie.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments