Controversă medicală uriașă, la Iași. Medicii de la „Cuza Vodă”, anchetați după ce nu au permis înhumarea unui avorton

0
473

Un caz controversat a pus pe jar conducerea Spitalului „Cuza Vodă” Iași, care s-a ales cu reclamaţie la Ministerul Sănătăţii şi numeroase apostrofări din reprezentanţilor Bisericii, în urma deciziei de a nu permite unei familii din Bacău să-şi înhumeze bebeluşul considerat de medici avorton, relatează „Evenimentul”.

 

În urmă cu o săptămână, cadrele medicale au preluat cazul de la Bacău, unde o tânără a născut prin cezariană un făt decedat de doar 22 de săptămâni, în greutate de 480 de grame. În urma tristului eveniment, familia a cerut avortonul pentru înhumare, însă conducerea maternităţii s-a împotrivit.

 

„Am fost reclamat la Ministerul Sănătăţii la Direcţia de Sănătate Publică şi am fost certat de numeroşi preoţi că nu am acordat dreptul de înhumare acestui avorton. Este o situaţie particulară, iar familia a fost foarte vehementă. Eu consider că trebuie sa ne apropiem de Europa şi nu să ne îndepărtăm de ea. Noi tratăm cu mare respect necazurile în astfel de situaţii, dar legislaţia europeană spune clar: sub 28 de săptămâni înseamnă avort, peste 28 de săptămâni se consideră naştere prematură. Noi ne-am aliniat la cele mai stricte criterii şi considerăm avort fătul născut sub 24 de săptămâni şi nou născut prematur peste 24 de săptămâni. Înregistrarea avortonilor cu certificat de deces duce la creşterea indicelui de mortalitate la nişte cifre foarte severe”, a precizat prof. dr. Mircea Onofriescu, managerul Spitalului „Cuza Vodă”.

 

Şefii unităţii susţin totuşi că legislaţia în vigoare dă dreptate familiei. „Am constat cu surprindere că există o Hotărâre de Guvern 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, prin care se precizează că produsul de concepţie expulzat sau extras din uter indiferent de vârsta de gestaţie este declarat născut viu, dacă după expulzare îndeplineşte una din condiţiile respiraţie spontană, activitate cardiacă sau contracţie voluntară a unui muşchi. Din punct de vedere medical nu este posibil aşa ceva, iar legislaţia trebuie modificată”, a mai subliniat prof. dr. Onofriescu. Acesta susţine că nu se poate considera nou-născut un produs de gestaţie de 14 sau 17 săptămâni şi din acest motiv va solicita modificarea legii de către Ministerul Sănătăţii, precum şi sprijinul Societăţii Române de Obstetrică Ginecologie.

 

Citește și 450.000 de lei daune de la un doctor care i-ar fi omorât copilul

 

În ceea ce-i priveşte, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că familia a fost îndreptăţită să-şi ceară copilul spre înhumare. „Din momentul conceperii, vorbim de o persoană umană şi această situaţie este demonstrată din punct de vedere ştiinţific. Indiferent de câte săptămâni are acel copil, discutăm de o fiinţă umană, într-un stadiu de dezvoltare şi nu putem face o discriminare între cel care are 22 sau 24 de săptămâni. Familia a avut dreptate în mod categoric să-şi ia copilul acasă şi să facă tot ce este creştineşte pentru el”, a precizat preotul Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments