Un botoşănean credincios şi-a decorat pereţii exteriori ai garsonierei în care locuieşte cu două icoane uriaşe şi o cruce. Trecătorii, mai ales cei vârstnici, se descoperă şi fac cruce când ajung în dreptul iconostasului în aer liber.
Într-un cartier liniştit din apropierea Casei Tineretului din municipiul Botoşani se află una dintre „minunile“ oraşului. Pe o alee îngustă, oricine trece către sediul Poliţiei Locale printre blocuri nu are cum să nu observe iconostasul în aer liber, sau cum este cunoscut printre botoşăneni, blocul cu icoane.
Propriu-zis, pe faţada unui bloc, se află două icoane uriaşe, înfăţişând pe Fecioara Maria cu pruncul şi pe Iisus Hristos. Între cele două icoane se află desenată o cruce la fel de uriaşă.
Mărturie a credinţei
Locatarii blocurilor din zonă sunt mândri de ceea ce se află pe blocul în care locuiesc şi cunosc foarte bine povestea icoanelor şi a crucii. „Păi, un băiat credincios din bloc, atunci când s-a refăcut faţada blocului a pus să fie zugrăvite icoanele şi crucea pe bloc. Este foarte frumos. Nouă ne place mult. Este o dovadă a credinţei lui. Băiatul care a făcut asta este extrem de credincios, un vecin bun şi cuminte”, spune Maria, o bătrână care locuieşte la etajul al doilea al blocului cu icoane.
Icoanele de pe bloc
Mai precis, băiatul la care face referire pensionara este locatarul de la etajul patru al blocului, Raimond Ştefanov, un tânăr de 33 de ani. Ca o dovadă a credinţei acesta când s-a reabilitat termic faţada blocului şi a fost tencuită a strâns semnături de la oamenii din bloc să pună icoanele pe faţadă.
„Păi, este proprietatea lui, face ce vrea. Şi mai ales că ne-a cerut şi părerea, am semnat. Pentru icoane am semnat că doar nu a făcut cine ştie ce urâţenie acolo”, spune Adriana Livadaru, vecina de etaj a tânărului. De altfel, Raimond a făcut mereu impresie bună vecinilor, spun aceştia. Este şofer, munceşte mult şi este foarte credincios. Acuma îşi câştigă pâinea în Olanda şi se întoarce de mai multe ori pe an acasă.
Oamenii se închină în faţa blocului
Vârstnicii, în principal, când trec prin faţa icoanelor, îşi fac cruce, unii se şi roagă sau se închină. Pentru unii pensionari a devenit un ritual să treacă prin dreptul blocului cu icoane chiar dacă înconjoară. „Oamenii trec şi îşi fac cruce pe aici. Şi nouă ne place să ne facem cruce. Ne şi gândim aşa pozitiv. Oamenii trecu cu speranţă pe lângă blocul ăsta”, adaugă Maria, vecina lui Raimond.
Vecina lui Raimond explică că mulţi botoşăneni îşi fac cruce sau se roagă pe lângă bloc
Preot: „Nu este permis“ Unii preoţi din Botoşani nu sunt însă deacord cu decorarea zidurilor unui bloc cu icoane şi cruci. Aceştia consideră că doar în biserică sfinţii şi icoanele îşi au locul. „Nu este permis. Doar în biserică se pictează sfinţii. Aşa ne arată regula picturii bisericeşti. Nu cred să fi avut aprobarea Bisericii“, spune preotul Ioan Diaconu, fostul director al Seminarului Teologic din Botoşani.
Oamenii din zonă se bucură însă de icoane şi cred că sunt la fel de sfinte ca cele din biserică, mai ales, spun ei au izvorât din credinţa unui tânăr apreciat de comunitate. Icoanele sunt protejate cu un strat special şi nu s-au degradat nici după trei ani.