Papa Francisc a numit 15 noi membri în Colegiul Cardinalilor, iar alegerile sale marchează o orientare nouă a Vaticanului, către țările în curs de dezvoltare. Printre cei numiți se numără arhiepiscopi din Capul Verde, Tonga și Birmania. Sunt state în care catolicismul se dezvoltă mult mai intens în acest moment decât în Europa sau America de Nord. Însă în primul rând alegerea papei Francisc relevă orientarea sa către promovarea prelaților ce provin din dioceze care se confruntă cu probleme precum sărăcia, migrația și violența.
Noii cardinali provin din 15 țări: cinci sunt din Europa, căte trei din Asia și America Latină și câte doi din Africa și Oceania.
Toți cei 15 cardinali au vârste sub 80 de ani, ceea ce înseamnă ca vor putea vota în cadrul conclavului ce se poate întruni pentru numirea unui nou papă. Acesta este al doilea grup de cardinali numit de papa Francisc. Împreună cu cardinalii numiți anterior, numărul înalților prelați de la Vatican numiți de actualul papă ajunge la un sfert din numărul cardinalilor electori.
Din rândul prelaților italieni, suprareprezentați în Colegiul Cardinalilor, papa a ales să numească doar doi cardinali, din Sicilia și Veneția, din dioceze mici. Arhiepiscopul de Agrigento (Sicilia) a fost numit cardinal, iar rațiunea pare să țină de implicarea sa în gestionarea fenomenului migrator cu care se confruntă insula.
Noile numiri, inclusiv cele în rândul Curiei de la Vatican, vin după ce papa a aratat chiar de Crăciun că în rândul clerului catolic se manifestă un ”Alzheimer spiritual”. Papa se confruntă acum cu opoziția clerului conservator, care protestează împotriva deschiderii sale către acceptarea divorțului și a homosexualitatii.
Noi cardinali numiți de papă reprezintă dioceze ce nu au mai avut până acum un cardinal (David, în Panama, sau Morelia, în Mexic), în care catolicii sun minoritari și din țări in care Vaticanul nu este reprezentat diplomatic (Hanoi – Vietnam).
Papa Francisc a numit și cinci cardinali emeriți, al căror titlu este onorific și care nu vor avea drept de vot în conclav.
Sursa: cotidianul