Cercetări recente au scos la iveală faptul că dragostea,. sentimentul în sine, este perceput de creierul uman la fel ca şi dependenta de alcool.
Rezultatele au fost obrinute în urma unui amplu studiu care a avut loc în Statele Unite ale Americii iar concluziile sunt cu adevărat incredibile.
Aşadar, având în vedere că dragostea este la fel ca şi dependenta de alcool, se explică, susţin cercetătorii, de ce persoanelor le este greu să se acomodeze atunci când ies dintr-o relaţie suferind.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au scanat creierul unui grup de voluntari, care trecuseră printr-o despărţire, în timp ce li s-au arătat fotografii cu fostul partener de viaţă.
Astfel, s-a observat că la nivelul creierului s-au activat regiunile care răspund de recompensă, dependenta de alcool, tutun sau stupefiante.
Dragostea este ca un viciu. O dependentă puternică, dar minunată, când lucrurile merg bine, şi de-a dreptul îngrozitoare atunci când lucrurile nu merg într-o direcţie bună, explica autorul studiului, antropologul Helen E. Fisher.
În cadrul studiului, cei 15 voluntari ale căror creiere au fost scanate, 10 femei şi 5 bărbaţi, avuseseră o relaţie de aproximativ doi ani şi trecuseră circa două luni de când aceasta luase sfârşit. Subiecţii au mărturisit că îşi petrec peste 85% din timp gândindu-se la fostul partener.
Mai mult, studiul a mai scos la iveală faptul că bărbaţii sunt afectaţi psihic de calitatea relaţiei amoroase pe care o au, în timp ce femeile doar de existenţa sau lipsa acesteia. Este şi motivul pentru care tinerele femei sunt mai predispuse către depresie atunci când o relaţie se sfârşeşte.
Potrivit unui studiu al specialiştilor de la Universitatea Wake Forest din Carolina de Nord, bărbaţii suferă mai mult decât reprezentanţele sexului slab atunci când se despart de o persoană dragă.
Sursa: lyla