eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, a început demersurile de extindere pe piața din Polonia. În decembrie 2014, compania a depus o solicitare la Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului din Polonia privind preluarea controlului asupra Agito, unul dintre cele mai mari magazine online locale, scrie Capital.
„Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu și lung de a ne consolida poziția în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei piețe în care ne desfășurăm activitatea deja – România, Bulgaria și Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienți. Acum intrăm într-o țară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piață de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro și cu un potențial mare de creștere”, spune Sorin Ionescu, Vicepreședinte și Director de Dezvoltare Internațională eMAG.
Compania Agito, înființată în anul 2002 ca magazin online de electronice și electrocasnice a devenit, prin extinderea categoriilor de produse și prin dezvoltarea echipei, unul dintre cei mai puternici jucători pe piața de comerț online din Polonia. În 2008, a ocupat locul secund în topul “Deloitte Technology Fast 50″, în 2009 a primit distincția Dot.com, iar raportul “E-Commerce 2009” realizat de Internet Standard confirmă poziția de lider a Agito pe piața din Polonia. În 2013, Agito.pl a fost prima opțiune a consumatorilor din Polonia și a primit premiul “Consumer’s Golden Laurel 2013”, într-un clasament al celor mai populare produse și branduri poloneze.
„Transferul de acțiuni va reprezenta o nouă provocare pentru noi, vom aduce lângă echipa eMAG o echipă performantă, cu o foarte bună cunoaștere a pieței locale. Cele două echipe vor opera pe o platformă IT comună, iar acest fapt se va traduce, cu siguranță, în servicii și categorii noi, în beneficiul clienților finali”, spune Sorin Ionescu.
Transferul de acțiuni între cele două companii se va concretiza odată cu primirea aprobării din partea instituției poloneze.
eMAG este cel mai mare magazin online din regiune și unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. În ultimii 13 ani, eMAG s-a plasat în poziţia de lider constant al pieţei, ca urmare a orientării sale permanente către client, manifestată prin servicii care au creat noi standarde în piață, precum 30 de zile drept de retur, Service Pick Up and Return, Garanția Plus și Deschiderea coletului la livrare. eMAG a dezvoltat programe de training de specialitate diferențiate pe categorii de angajați, precum și cea mai mare Academie din mediul privat. Totodată, eMAG oferă singurul MBA specializat pe ecommerce din România cu profesori experimentați în business-ul internațional. Echipa eMAG este formată din aproximativ 1.000 de angajați.
(Sursa: capital.ro)