Focar de HEPATITĂ A într-o școală din centrul Iașului. Zece elevi, internați în spital

0
129

Zece elevi ai şcolii „Ion Neculce” din Iaşi au ajuns săptămâna trecută, la Spitalul de Boli Infecţioase acuzând stări de greaţă. Analizele medicilor au indicat că toate cazurile este vorba despre aşa numita boală a mâinilor murdare. Acum, copiii sunt în afara oricărui pericol, dar trebuie să urmeze tratament.

 

Zece elevi de la Şcoala „Ion Neculce” au ajuns la spital pentru că se simţeau rău, iar medicii au confirmat că este vorba despre hepatita A.

 

„Am primit 10 cazuri de copii între 9 şi 12 ani cu simptome care sugerau hepatita acută, ulterior au fost confirmaţi ca fiind hepatită acută de tip A. Aceasta este o boală a copiilor şi ţine foarte mult de condiţiile igienico-sanitare şi de aprovizionare cu apă. Evoluţia este bună, nu avem probleme din punctul acesta de vedere, ancheta însă este în curs şi probabil vor mai apărea şi alte cazuri,” a declarat Irina Teodorescu, epidemiolog la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

 

Inspectorii sanitari au intrat în alertă şi au luat măsuri pentru ca boala să nu se răspândească şi în rândul celorlalţi elevi.

 

„Direcţia de Sănătate Publică, aşa cum este protocolul în astfel de situaţii, a efectuat începând de luni dezinfecţia în şcoala respectivă şi a vaccinat un număr de 149 de elevi”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

 

Copiii sunt din clase diferite, iar reprezentanţii şcolii cred că epidemia a pornit de la doi copii care trăiesc în blocul M2 din Cantemir, cunoscut sub denumirea de blocul-fantomă din cauza condiţiilor mizere de acolo.

 

Mihai Timofte, reprezentant al Şcolii „Ion Neculce” din Iaşi: „Nu au apă caldă, nu au căldură, nu au nicio condiţie şi copiii mănâncă numai de la container şi din cauza asta s-au infectat. Au adus virusul în şcoală, dar au fost duşi la spital, în timpul acesta au venit de la Sanepid şi au făcut o dezinfecţie.”

 

Medicii spun că toţi cei zece elevi urmează tratament de specialitate. Hepatita A este o boală infecţioasă care afectează în special ficatul.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentÎnvăţător botoşănean acuzat că a bătut un copil de clasa a treia. Instituţiile statului au intrat pe fir şi a fost deschisă o anchetă
Articolul următorCercetătorii au identificat cea mai periculoasă poziţie sexuală
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments