Fotoreportaj. Moment istoric, la Iași. Studenți, oameni de cultură, cetățeni, la marșul tăcerii în memoria victimelor de la Paris

0
124

Puțin peste o sută de persoane au participat, duminică după-amiaza, la un marș al tăcerii organizat de studenții de limbă franceză din Iași în memoria victimelor atentatelor teroriste din capitala Franței. Deși numărul participanților nu pare a fi impresionant, este pentru prima dată în ultimii ani în care Capitala Moldovei se conectează la mișcările de protest internaționale, tot duminică, la Paris, având loc un protest similar la care participă peste un milion de oameni printre care și șefi de state importante ale lumii.

 

„Marșul tăcerii” de la Iași a început la ora 14.00, la el fiind prezenți, pe lângă studenții și masteranzii de limbă franceză, și oameni de cultură din capitala Moldovei, precum Dan Lungu sau Florin și Oltița Cântic.

 

 

 

 

 

La ora 14.00, coloana de manifestanți s-a deplasat pe strada Lăpușneanu, însoțită de jandarmi, spre intersecția de la Fundație, cu destinația Institutul Cultural Francez (fostul CCF). Starea deplorabilă a străzii, zăpada necurățată și gropile – adevărate capcane pentru trecători – au îngreunat deplasarea participanților.

 

 

 

 

Cu toate acestea, manifestanții au ajuns cu bine la sediul Institutului Francez unde au fost întâmpinați de director și invitați să aducă un omagiu scris victimelor atentatelor de la Paris.

 

 

 

 

 

Întreaga manifestare s-a încheiat în jurul orei 16.00, moment în care, la Paris a început impresionantul protest de peste un milion de persoane al francezilor împotriva terorismului, barbariei și radicalismului islamic. La eveniment participă, printre ceilalți șefi de stat, și președintele României Klaus Iohannis.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments