Filosoful Aleksandr Dughin, consilier al preşedintelui Dumei de Stat şi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, consideră necesară crearea unui „imperiu eurasiatic” dominat de Rusia din care să facă parte inclusiv România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria, relatează Mediafax.
Potrivit ediţiei austriece a publicaţiei The Local, filosoful Aleksandr Dughin – considerat ideologul lui Vladimir Putin – a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat site-ului ungar Alfahir.hu, apropiat al mişcării ungare de extremă-dreapta Jobbik.
Întrebat despre percepţia sa privind viitorul Europei, Dughin a spus că anticipează sfârşitul statelor-naţiuni, explicând că ţări precum România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria ar putea fi înglobate într-un „imperiu eurasiatic”.
„Este necesar un imperiu eurasiatic care să contracareze influenţa Occidentului nihilist”, a spus Dughin, vorbind despre o „nouă ordine mondială” bipolară, formată, de o parte, din Statele Unite şi Europa Occidentală (condusă de Germania), şi, de altă parte, din Uniunea Eurasiatică, dominată de Rusia.
„Într-o lume globalizată, este necesar să fie apărate identităţile culturale ale indivizilor, reduşi până acum la fluxuri migratorii”, a spus Dughin.
Referindu-se la formaţiunea naţionalistă ungară Jobbik, Aleksandr Dughin a declarat că mişcarea populistă are o doctrină „realistă”.
Aleksandr Dughin a fost consilier al Kremlinului, este membru al partidului Rusia Unită, un apropiat al lui Vladimir Putin şi consilier al preşedintelui Dumei de Stat Serghei Narîşkin.
Tratatul privind constituirea Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015. Noua organizaţie internaţională include Rusia, Armenia, Belarus şi Kazahstan. Kîrgîzstanul urmează să adere în mai.
(Sursa: digi24.ro)