Incredibila poveste a răpirii unui român în Nigeria. A căzut în capcana şefilor alături de un coleg lituanian

0
68

Un român identificat de presa nigeriană cu prenumele „Radu” a fost răpit, împreună cu un coleg lituanian, în Delta Nigerului, chiar de către doi oficiali ai companiei pentru care lucrau. Aceștia din urmă voiau să obțină o răscumpărare, dar acțiunea lor a dat greș. Au fost reținuți de marina nigeriană, iar românul și lituanianul au fost eliberați după mai bine de două săptămâni de captivitate, relatează cotidianul „The Daily Times” din Nigeria.

 

Românul era căpitanul unui petrolier sub pavilion panamez, MT Equinox, iar colegul lituanian, Serghei, era inginerul-șef al navei. Românul și lituanianul lucrau ca subcontractori pentru compania Ringadas Oil, care operează un depozit petrolier la Sapele, oraș din statul Delta, din regiunea Delta Nigerului.

 

Suspecții pentru răpirea celor doi sunt un german, Canon Didier, și un belgian, Henry Roussel. Didier ar fi chiar reprezentantul companiei Ringadas Oil, iar Roussel directorul de securitate.

 

Românul (mijloc dreapta) și lituanianul (mijloc stânga) au fost predați ambasadelor (FOTO: thecable.ng)

 

Aceștia i-ar fi răpit pe român și pe colegul lituanian și i-ar fi ținut ostatici mai bine de două săptămâni într-un hotel din Warri, cu scopul de a obține o răscumpărare consistentă.

Potrivit marinei nigerine, cei doi le-ar fi întins o cursă căpitanului și inginerului-șef al petrolierului MT Equinox. Faptele se petreceau în 19 decembrie. I-ar fi făcut să coboare de pe vas, sub un anumit pretext.

 

Mai întâi, Radu și Serghei au fost ținuți ostatici, până târziu în noapte, chiar pe platforma depozitului petrolier, apoi au fost mutați la hotelul din Warri, unde au stat până la 27 decembrie, când au fost salvați de o echipă a marinei nigeriene.

 

Marina nigeriană a intrat în acțiune după dispariția victimelor și i-ar fi urmărit pe cei care i-au răpit până la hotelul în care îi țineau ostatici.

 

După eliberarea ostaticilor, marina nigeriană i-a predat, joi, pe român și lituanian ambasadelor lor respective. Radu și Serghei, care beneficiază de serviciile unui avocat pus la dispoziție de companie, dar și ambasadele, au mulțumit marinei nigeriene pentru modul rapid în care a acționat.

 

 

Sunt „răi” şi străinii, nu numai nigerienii

 

Presa nigeriană scrie că ar fi pentru prima dată când nişte străini ar fi complici într-un caz de răpire în Delta Nigerului, pentru astfel de incidente – destul de frecvente – fiind învinovăţiţi militanții sau tinerii fără un loc de muncă.

 

De altfel, comandanul Marinei nigeriene, a subliniat, joi, într-o conferință de presă, că evenimentele recente arată că luarea de ostatici nu mai poate fi atribuită exclusiv nigerienilor. Este evident că străinii din țară au început să se alăture acestor acțiuni reprobabile, a spus comandorul Mussa Gemu. El i-a avertizat pe toți străinii din țară să stea departe de orice acțiune infracțională, pentru că armata nigeriană nu va tolera nicio fărădelege.  

 

Alte cazuri de români răpiţi în Nigeria

 

Şapte cetăţeni străini, între care românul Emil Neagu, au fost răpiţi la 3 octombrie 2006 în regiunea petrolieră din Delta Nigerului. Românul a fost răpit împreună cu patru britanici, un indonezian şi un malaysian, dintr-un bar aflat într-un complex rezidenţial din oraşul nigerian Eket, aparţinând exclusiv angajaţilor străini ai unor companii care lucrau sub contract cu societatea americană ExxonMobil. Românul a fost eliberat la 21 octombrie 2006 şi a revenit în ţară la câteva zile după aceea.

 

Emil Neagu a explicat presei că, de obicei, nigerienii nu-i ţin în prizonierat pe străinii luaţi ostatici mai mult de patru-cinci zile. Lotul în care s-a aflat românul a bătut recordul, cu cele 18 zile de prizonierat. Emil Neagu nu a vrut să vorbească despre cuantumul recompensei plătite de firma ExxonMobil, dar a explicat că sumele cerute pentru cetăţenii americani şi australieni sunt mult mai mari. Un al doilea român a fost răpit la 21 noiembrie în Delta Nigerului, o regiune petroliferă în care răpirile sunt atât de frecvente, încât unele companiile străine de acolo au prevăzute fonduri speciale pentru răscumpărări. Românul a fost eliberat după o zi de captivitate. Însă, un ostatic de naţionalitate britanică a fost ucis în cursul operaţiunii de eliberare, iar un cetăţean italian a fost rănit. Şapte cetăţeni străini – un român, doi finlandezi, un britanic, un filipinez, un polonez şi un italian – fuseseră luaţi ostatici, de la bordul unui vas al companiei petroliere italiene ENI.

 

În septembrie 2011, un inginer român care lucra pentru o firmă de consultanță în domeniul energetic a fost răpit în statul Rivers, din Delta Nigerului, împreună cu șase muncitori nigerieni. Românul a fost eliberat grație unei intervenții a poliției. Incidentul a fost menționat și de președintele Traian Băsescu într-o întâlnire cu ambasadorul Nigeriei la București, la încheierea misiunii acestuia.

 

Piraţi nigerieni au capturat, la începutul lui februarie 2013, cargoul britanic cu o capacitate de 8.000 de tone MV Esther C, în largul coastelor Camerunului, în Golful Guineea. Doi ruşi şi un român, membri ai echipajului, au fost luaţi ostatici de la bord. Ei au fost eliberaţi după mai bine de două luni de captivitate.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments