Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că va transmite în întâlnirile oficiale pe care le va avea la Bruxelles mesajul că aprofundarea integrării europene reprezintă o prioritate a mandatului său.
„România se află deja în al optulea an de apartenență la Uniunea Europeană, instituțiile noastre sunt în mod substanțial consolidate, iar contribuția noastră la proiectul european trebuie să fie una pe măsură.
O prioritate a mandatului meu va fi aprofundarea integrării europene. Voi transmite cu claritate acest mesaj. Vom discuta despre pașii pe care România trebuie să-i facă pentru această integrare aprofundată și pentru a-și lua în primire mai bine rolul de membru NATO”, a afirmat Iohannis, pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte de plecarea la Bruxelles.
El a precizat că va avea întrevederi cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„În cadrul discuțiilor voi aborda teme de interes deosebit pentru România în relația sa cu organismele europene și cu NATO”, a adăugat Iohannis.
Din delegația care îl însoțește pe președintele Iohannis la Bruxelles fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, George Scutaru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, Andrei Muraru și Tatiana Niculescu Bran — purtător de cuvânt al șefului statului, consilierul personal al președintelui, Mihai Răzvan Ungureanu și Șeful Statului Major General, general-locotenentul Nicolae Ciucă.
Sursa: agerpres