„Un lucru pe care l-am menționat și mai devreme astăzi este unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului meu: europenizarea completă a României”, a scris Klaus Iohannis, pe contul său de Facebook.
„Am discutat cu domnul Jean-Claude Juncker și am găsit că avem același punct de vedere asupra tematicii Schengen, domnul Președinte asigurându-mă de tot sprijinul pentru România în chestiunea intrării în spațiul Schengen”, a mai scris preşedintele.
România, o ţară cu influenţă în lume
„Am subliniat dorința mea și a noastră, a românilor, de a finaliza procesul de integrare totală în Uniunea Europeană, de a deveni un membru acceptat și respectat în nucleul Uniunii Europene”, a mai declarat Iohannis.
Nu demult, un studiu IRES arăta că două treimi dintre români cred că România poate deveni, în viitor, o ţară cu influenţă în lume, iar trei sferturi susţin că poate deveni influentă în Europa. În ceea ce priveşte influenţa României în Europa, jumătate dintre cei chestionaţi estimează că orizontul de timp în care aceasta va putea fi realizată este proiectat în următorii 10 ani, în timp ce pentru alţi 30% acesta creşte la următorii 20 de ani.
Sursa: capital