Irakienii și iranienii s-au luptat frumos la Cupa Asiei

0
124

Au câștigat irakienii, care s-au calificat în semifinalele Cupei Asiei, după un meci de poveste cu eternii rivali din Iran. Și totuși, persanii se întorc acasă fără să fi pierdut.

Într-un turneu final în care n-a existat niciun rezultat de egalitate în primele 26 de partide, Iranul și Irakul au fost aproape inseparabile. A fost 1-1 după 90 de minute. 2-2, după 105 și 3-3 la ultimul fluier, după două ore de fotbal de infarct. La loviturile de departajare, irakienii s-au impus cu cu 7-6.

Orgolii urișe s-au ciocnit azi pe gazonul perfect al câmpenescului stadion din Canberra, capitala Australiei. Iranienii au purtat alb, în timp ce irakienii verde.

Irak și Iran sunt două țări vecine, ale căror istorii se pierd în începuturile civilizației umane. Urmașii sumerienilor și cei ai persanilor au purtat, până în urmă cu nici trei decenii, cel mai lung război din conflinctualul secol XX.

Încordarea confruntării s-a simțit din primul minut. Partida a fost extrem de bărbătească, bogată în durități, dar și în curaj. Iranul, echipa mai organizată, a lovit prima. Sardar Amzoun a deschis scorul pentru ”persani”, care câștigaseră toate partidele jucate până acum la Cupa Asiei și nu primiseră niciun gol. Mai mult, într-un amical disputat înaintea turneului din Australia, iranienii se impuseseră cu 1-0, tot după un gol al lui Amzoun.

Testați de irakieni, elevii portughezului Carlos Queiroz s-au pierdut însă repede cu firea. Mehrdad Pooladi, fundașul stânga, a fost eliminat în finalul primei reprize, după două faulturi dure. Irakienii, mai tehnici și mai rapizi, au egalat imediat după pauză prin excelentul mijlocaș Ahmed Yasin.

Sumerienii au pus apoi stăpânire pe minge și au asaltat tacticos defensiva iraniană, care a rezistat însă până la finalul celor 90 de minute. Prima străpungere a fortificațiilor persane s-a produs abia în startul prelungirilor. Mahmoud a făcut 2-1 pentru Irak, care părea deja să fi scăpat în învingătoare. Avea să fie o impresie pasageră, pentru că până la finalul primei reprize, după o fază fixă – specialitatea persanilor – Iranul a egalat prin lovitura de cap a lui Pouraliganji.

Supansul avea să atingă cote mult mai ridicate în a doua parte a prelungirilor. Irakienii primesc un penalty, după un fault clar al iranienilor. Puștiul Ismail, în vârstă de doar 20 de ani, își asumă responsabilitatea și trage cu încredere pentru 3-2.

Din nou, irakienii s-au bucurat prea mult și prea repede. Cu două minute înaintea de expirearea timpului de joc, după un corner la care a participat activ și portarul Haghighi, iranienii egalează eroic prin Ghoochannejhad. Soarta învingătoarei acestei bătălii cu 8 cartonașe galbene și unul roșu s-a decis la loviturie de departajare. Ambele echipe au început cu câte un șut extrem de slab, pe lângă poartă. Emoțiile erau evidente pe fețele jucătorilor care au executat azi, însă după acele ezitări inițiale au urmat 12 goluri splendide, rupte parcă din manualul ”Cum să bați un 11 metri”.

Amiri, jucătorul care purta tricoul iranian cu numărul 13, a păcălit portarul, dar a șutat în bară. Irakianul Salam Shaker, numărul 14 de la irakieni, a fost ultimul fotbalist care a lovit mingea în această partidă extraordinară.

Irakul s-a calificat în semifinale, unde va întâlni Coreea de Sud, însă putea la fel de bine să fie Iranul.

 

 

 

 

Sursa: greatnews

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments