Agenţia de supraveghere britanică (GCHQ) a interceptat e-mailurile unor jurnalişti care lucrau pentru presa de renume mondial, a anunţat luni cotidianul britanic The Guardian.
Potrivit cotidianului, GCHQ a spionat e-mailurile jurnaliştilor de la BBC, The Guardian, Le Monde, postul de televiziune NBC, cotidienele New York Times şi Washington Post, tabloidul The Sun şi agenţia de presă Reuters.
E-mailurile jurnaliştilor făceau parte dintre cele 70.000 de mesaje interceptate în mai puţin de zece minute în 2008 de GCHQ, echivalentul britanic al Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) americană, potrivit analizei efectuate de Guardian în cazul documentelor dezvăluite de fostul consilier al agenţiei americane, Edward Snowden, scrie Mediafax.
E-mailurile puteau fi consultate pe site-ul GCHQ de către toţi angajaţii autorizaţi, potrivit articolului The Guardian.
Potrivit directivelor de securitate internă citate de cotidian, serviciile secrete britanice consideră jurnaliştii o „potenţială ameninţare pentru securitate”, în special jurnaliştii de investigaţie, care apar drept ameninţări de acelaşi tip cu teroriştii şi hackerii.
Publicarea acestor informaţii are loc în timp ce Guvernul britanic este presat să limiteze mijloacele de spionare a comunicaţiilor jurnaliştilor, după dezvăluirile potrivit cărora poliţia a avut acces la desfăşurătoarele telefonice ale jurnaliştilor pentru a le identifica sursele din cadul poliţiei.
Peste 100 de editori de la ziare britanice au publicat o scrisoare comună prin care cer Guvernului să împiedice forţele de ordine să consulte desfăşurătoarele telefonice ale jurnaliştilor fără autorizaţia unui judecător.
Premierul David Cameron şi-a multiplicat apelurile la o consolidare a metodelor de supraveghere după atentatele jihadiste din 7 şi 9 ianuarie de la Paris, soldate cu 17 morţi.
Sursa: click