Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, după sosirea de la Paris, unde a participat la Marşul Solidarităţii, închinat memoriei celor care şi-au pierdut viaţa în recentele atentate, că acest marş nu a fost doar al solidarităţii francezilor, ci al solidarităţii internaţionale. Şeful statului a luat pare la manifestarea de amploare de pe străzile capitalei Franţei, unde s-au strâns peste un milion de oameni.
Peste un milion de persoane – 1,5 milioane potrivit organizatorilor -, scandând „Charlie! Charlie!”, au participat duminică la un miting de o amploare extraordinară la Paris, devenit pentru o zi „capitala mondială” împotriva terorismului, prin prezenţa liderilor străini care au defilat ţinându-se de braţ, relatează AFP.
„Nu a fost doar un marş al solidarităţii francezilor, ci un marş al solidarităţii internaţionale, dacă se poate spune asta. Un semn al hotărârii noastre de a lupta împotriva terorismului şi împotriva extremismului de orice fel”, a precizat Klaus Iohannis, citat de Mediafax, într-o declaraţie de presă scurtă, susţinută la Aeroportul Henri Coandă, după sosirea de la Paris.
Şeful statului a ţinut să precizeze că la acest marş nu au participat doar europeni, doar creştini, ci şi musulmani, evrei, atei, agnostici.
„Au fost reprezentate statele arabe, au fost prezenţi înalţi reprezentanţi ai Israelului, cu toţii îngrijoraţi de ofensiva terorismului”, a adăugat el.
Klaus Iohannis a mai declarat că a avut ocazia să discute cu lideri politici şi din Europa şi din lume. „Am discutat cu cancelarul Angela Merkel, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, cu preşedintele consiliului european, Donald Tusk, cu premierul Olandei, cu preşedintele Ucrainei, cu premierul Israelului şi mulţi alţii”, a precizat Iohannis.
Marşul istoric a fost organizat în memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste comise săptămâna aceasta în Franţa. Un miting extraordinar atât prin dimensiunea sa planetară, cât şi prin prezenţa liderilor străini care au defilat pe străzile pariziene: Francois Hollande, înconjurat de preşedintele statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, şi de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la câţiva metri de premierul israelian Benjamin Netanyahu, premierul britanic David Cameron, cel italian Matteo Renzi sau regele Iordaniei.
Sursa: click