Fondatorul şi preşedintele de onoare al partidului francez Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen, a suferit răni uşoare luni, când a izbuncit un incendiu în locuinţa sa de lângă Paris.
Incendiul a izbucnit accidental, într-un horn unde se lucra, scrie The Local.
„Casa a luat foc, tatăl meu era înăuntru”, a spus fiica sa, Marine Le Pen, care conduce partidul. „Are răni la faţă, dar nu e nimic grav”, a detaliat aceasta.
Le Pen ar fi „căzut în timp ce fugea pentru a se îndepărta de flăcări”, spune o sursă, în vreme ce alta adăugă că vârstnicul a căpătat un ochi învineţit dar nu are nevoie de spitalizare.
Le Pen şi soţia sa s-ar fi refugiat pe balcon până la venirea pompierilor.
În jur de 40 de pompieri au participat la operaţiune, însă parterul clădirii a fost complet distrus de incendiu.
Le Pen a înfiinţat partidul anti-imigrație Frontul Naţional în 1972. Fiica sa a preluat conducerea partidului în 2011.
(Sursa: ziare.com)