Un nou Război Rece a izbucnit între ruşi şi americani şi ar putea să degenereze într-un conflict armat, a declarat joi ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, scrie AFP, citat de portalul independent.md.
„Auzim vorbindu-se doar despre sancţiuni ale Americii şi Uniunii Europene contra Rusiei. Şi-au pierdut minţile?”, s-a întrebat Gorbaciov.
„America s-a rătăcit în adâncul junglei şi ne trage după ea”, a continuat părintele Perestroikăi, apreciat în Occident pentru rolul pe care l-a jucat în prăbuşirea Zidului Berlinului, în 1989.
„Iar pentru a spune lucrurilor pe nume, ea ne împinge într-un nou Război Rece, încercând în mod deschis să-şi urmeze ideea genială de a vrea să câștige întotdeauna”, a acuzat fostul lider sovietic, în vârstă de 83 de ani.
„Încotro ne va aduce asta pe toţi? Războiul Rece este deja declarat. Iar după aia? Nu sunt în măsură să afirm că Războiul Rece nu se va transforma într-un război adevărat, dar frică mi-e că ei (americanii) îşi vor asuma acest risc”, a atenționat el.
Aceste declaraţii alarmiste ale lui Mihail Gorbaciov apar pe fondul crizei ucrainene şi deteriorării relaţiilor dintre Rusia şi Occident, la un nivel fără precedent de la implozia URSS-ului în 1991.
După anexarea Crimeei de către Rusia şi izbucnirea unui conflict care s-a soldat cu peste 5.000 de morţi începând din aprilie în estul Ucrainei, SUA și UE au impus mai multe serii de sancţiuni economice Rusiei.
Vicepreşedintele american Joe Biden a ameninţat miercuri cu noi sancţiuni, afirmând că preţul pe care-l are Moscova de plătit „va continua să crească”, dacă Rusia nu încetează să-i susţină pe proruşi în Ucraina.
Miniştrii europeni de Externe participă joi, la Bruxelles, la o reuniune extraordinară, în care vor discuta despre atitudinea de adoptat faţă de Rusia după intensificarea violenţelor în estul Ucrainei şi bombardarea oraşului portuar Mariupol, care s-a soldat sâmbătă cu 30 de morţi.
Uniunea Europeană se orientează către o simplă extindere a listei cu persoane sancţionate, a anunţat miercuri o sursă europeană. Potrivit mai multor surse de la Bruxelles, Cei 28 urmează să decidă o prelungire a primei serii de sancţiuni care vizează separatişti ucraineni şi lideri ruşi. Aceste sancţiuni urmează să expire în martie.
În interiorul UE sunt divergențe pe acest subiect, mai multe țări, în frunte cu Germania, opunându-se instituirii de noi sancțiuni.
(Sursa: independent.md)