Milionar din șpagă. DNA extinde acuzațiile: Senatorul Tudor Chiuariu a cerut 5,5 milioane de euro mită

0
91

Procurorii DNA au extins acuzațiile care îl vizează pe fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu. Acesta ar fi cerut, în total, 5,5 milioane de euro mită în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure în care este cercetat și Viorel Hrebenciuc.

 

Potrivit procurorilor, Tudor Chiuariu a cerut inițial două milioane de euro mită, apoi ar fi cerut alte 3,3 milioane de euro, pentru a-l ajuta pe un urmaș al familiei Sturdza să obțină ilegal mii de hectare de pădure.

 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o altă infracțiune de trafic de influență, pe lângă cele menționate în comunicatul din 10 ianuarie 2015.

 

În ordonanța de extindere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

 

În contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, la data de 12 aprilie 2013, după ce a încetat orice raport juridic între Paltin Gheorghe Sturdza și Varga Ioan Gheorghe (coinculpați în prezenta cauză), la biroul SCA CHIUARIU ȘI ASOCIAȚII din București a avut loc o întâlnire între Paltin Gheorghe Sturdza și Chiuariu Tudor Alexandru.

 

Citește și O decizie așteptată. Senatorul Tudor Chiuariu s-a autosuspendat din PNL

 

Cu ocazia acelei întâlniri, după ce Chiuariu Tudor Alexandru l-a asigurat pe Paltin Gheorghe Sturdza de influența sa avută asupra funcționarilor publici din județul Bacău implicați în procedura de punere în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, i-a pretins acestuia suma de 3.000.000 de euro pentru a obține, cu ajutorul influenței sale asupra respectivilor funcționari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha de pădure”, se arată în comunicatul DNA.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentOperațiune antiteroristă, în Belgia. O celulă a Statului Islamic, ANIHILATĂ de forțele speciale ale poliției
Articolul următorVIDEO. Nominalizările la Premiile OSCAR. Care sunt cele mai bune filme
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments