Charlie Sheen a mărturisit faptul că în 2014 a trăit în secret teamă că ar putea avea cancer, după ce a fost la un medic pentru un control la gât.
Conform Contact Music, starul din Anger Management a declarat că anul trecut s-a dus la medic pentru a vedea de ce îşi pierdea vocea în mor repetat. Aşa a aflat, cu groază, că ar avea în gât o tumoare posibil canceroasa, care impunea un tratament imediat. În schimb, Sheen a ales să mai efectueze şi un al 2-lea control, unde a aflat că afecţiunea sa este, de fapt, cauzată de un reflux acid. Cu toate acestea, actorul a recunoscut că s-a gândit că ar putea muri şi, mai mult decât atât, şi-a imaginat şi propria înmormântare.
„Imediat ce mi s-a spus că aş putea avea Marele C, mintea mea mi-a luat-o pe repede înainte. Prima, mi-a imaginat o scenă în care copii stăteau în jurul meu la spital, unde eram pe moarte. Chestii de genul ăla care te îngrozesc de te ia naiba, emoţional. Nu m-am gândit ce tratament aş putea urma sau ce dureri aş putea suporta. În capul meu, am luat-o direct la final şi m-am întrebat cine ar putea veni la înmormântarea mea, plângând după mine. Medicul a vrut să-mi facă o procedură foarte agresivă cu un fel de laser verde, care să-mi taie nodulii de pe coardele vocale.
Toată treaba asta a fost absolut cumplită. Iubitea mea de la acea vreme era cu mine (când s-au lămurit cu diagnosticul) şi amândoi am căzut unul în braţele celuilalt plângând.” a declarat actorul pentru Naţional Enquirer, citat de Contact Music.
Sheen, care s-a despărţit în octombrie 2014 de Brett Rossi a promis că de acum înainte va face mai multe controale medicale şi la intervale regulate.
Sursa: stirileprotv