Poliţia din Hong Kong a deschis o anchetă după ce o fetiţă de 12 ani şi trei adulţi au fost implicaţi în jefuirea unui magazin luxos de bijuterii, de unde au plecat cu un colier cu diamante în valoare de 4,6 milioane de dolari, informează CNN.
Anchetatorii bănuiesc că cei trei adulţi, două femei şi un bărbat, le-au distras atenţia vânzătorilor, pretinzând că doresc să cumpere bijuterii de valoare. În acest timp, fata, care ar avea vârsta cuprinsă intre 12 şi 14 ani, a sustras o cheie de la una dintre vitrinele magazinului Emperor Watch and Jewelry şi a reuşit să fure colierul cu diamante de 117 carate, informează CNN, preluat de Mediafax.
„Cei trei adulţi au pretins că vor să cheltuie o sumă mare de bani şi au cerut vânzătorilor să le arate cât mai multe bijuterii, în încercarea de a le distrage atenţia”, a declarat o sursă pentru publicaţia South China Morning Post.
Incidentul s-a inregistrat vineri după-amiază, într-un mall aglomerat, iar poliţia nu a reuşit însă să-i prindă pe niciunul dintre cei implicaţi.
Sursa: click