Plenul Camerei Deputaților va lua act în ședința de luni de încetarea mandatului liberalui Petre Roman, declarat de ANI în stare de incompatibilitate, a anunțat președintele Camerei, Valeriu Zgonea, transmite agerpres.ro.
„În ședința de plen de luni, înainte de ora prim-ministrului, vom lua act de încetare mandatului domnului Petre Roman. Biroul permanent a solicitat Comisiei juridice ca până atunci să facă un raport pe acest subiect”, a declarat Zgonea la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților.
Potrivit președintelui Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă, ședința pentru discutarea cazului Petre Roman va avea loc luni, în jurul orei 14,00, înainte de ședința plenului.
ANI a informat pe 12 ianuarie că raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului liberal Petre Roman a rămas definitiv prin necontestare.
„În vederea aplicării sancțiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcție și a interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice pe o perioadă de trei ani, Agenția a comunicat Camerei Deputaților raportul de evaluare a stării de incompatibilitate, emis la data de 12 martie 2014. Menționăm faptul că instanța competentă, respectiv Curtea de Apel București, a comunicat Agenției faptul că pe rolul Secției a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal nu există nicio contestație formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate”, se arată într-un comunicat al ANI.
ANI a constatat în martie 2014 că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată.
(Sursa: agerpres.ro)