Piața Unirii din Iași va fi, sâmbătă, cea mai securizată zonă din România. Președintele și premierul se vor prinde în Hora Unirii

0
99

Pregătirile pentru prima celebrare a zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare naţională au intrat pe ultima sută de metri. Prefectura Iași a găzduit luni o primă întâlnire a instituţiilor responsabile de organizarea manifestărilor ocazionate de cea de-a 156-a aniversare a unirii Moldovei cu Ţara Românească.

 

„Pregătim în această perioadă manifestările de 24 ianuarie, în ce priveşte paza, ordinea publică şi celelalte atribuţii ce ne revin. Ne aşteptăm ca ieşenii să participe în număr mare la manifestări, şi aşteptăm din partea tuturor participanţilor să dea adevărata măsură a importanţei acestui eveniment“, a declarat pentru „Ziarul de Iași” prefectul Dan Cârlan.

 

O nouă şedinţă a reprezentanţilor Prefecturii, Poliţiei, Jandarmeriei şi SMURD urmează să se desfăşoare în cursul zilei de vineri, preziua manifestărilor de 24 ianuarie. Sâmbătă sunt aşteptaţi la Iaşi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, membri ai Guvernului, parlamentari şi preşedinţi de consilii judeţene.

 

Manifestările se vor desfăşura în Piaţa Unirii, cu începere de la ora 9.00. După un concert de muzică populară de aproximativ o oră, vor urma slujba religioasă, discursurile oficialităţilor, depunerea de coroane, parada militară şi hora unirii. În paralel, pe pietonalul Ştefan cel Mare va avea loc parada costumelor de epocă, precum şi o scenetă intitulată „Moş Ioan Roată şi Unirea“.

 

În intervalul orar 12.00 – 14.00 va fi organizată pe strada Alexandru Lăpuşneanu o masă tradiţională românească, unde se vor servi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert. Vor fi organizate momente festive în Dacia, Păcurari, Alexandru cel Bun, Gară, Tătăraşi, Podu Roş sau Nicolina. Manifestările se vor încheia la ora 18.00, când este programată retragerea cu torţe, 100 de militari urmând să mărşăluiască pe traseul Piaţa Unirii – Palas.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments