Anunțul acestuia vine după ce ministrul finanțelor, Darius Vâlcov, a solicitat, ieri, conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară (ASF), conform unui comunicat remis presei, să reanalizeze şi să regândească sistemul RCA în privinţa tinerilor sub 25 de ani.
„Sprijin inițiativa ministrului Darius Vâlcov de a cere ASF reanalizarea sistemului RCA pentru a veni în sprijinul tinerilor! „, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, ministrul Finanțelor a postat și el pe Facebook următorul mesaj: „Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc! Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei! Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor”.
Ministrul finanțelor a mai spus, în comunicat, că filosofia guvernării Ponta este aceea de a oferi şanse tuturor categoriilor, fără discriminări de niciun fel.
Negrițoiu: Vom recalcula prețurile la polițele RCA
În urmă cu o lună, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat că va face o analiză a asigurărilor RCA şi va solicita recalcularea preţurilor la poliţele RCA pentru tineri. „Una dintre concluziile la care am ajuns în urma discuţiilor cu parlamentarii este că trebuie să ne aplecăm mai mult asupra consumatorului, cetăţeanului şi în special eu m-am angajat să fac un plan de analiză a situaţiei RCA şi a primelor de asigurare pentru tineret. Noi avem în vedere să intrăm într-o analiză cu toate societăţile de asigurări care oferă acest produs, să vedem de ce sunt aşa de mari, să înţelegem, să solicităm recalcularea, reanalizarea şi m-am angajat ca până în februarie să vin cu un rezultat să informez Comisia de buget şi în acelaşi timp să vedem şi rezultate din piaţă”, a spus Negriţoiu la Palatul Parlamentului, după audierea sa la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor.
El a adăugat că în 2015 va fi monitorizată permanent această problemă şi că va trebui definită noţiunea de „tineret” căruia i se adresează acest tip de poliţe. „Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi vrem să punem o presiune şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiate”, a afirmat Negriţoiu.
Preţurile poliţelor RCA vor creşte, în 2015, în medie, cu aproximativ 30%, arată o estimare Capital bazată de datele oficiale ale pieţei asigurărilor, scria Capital în luna noiembrie anull trecut. În urma măsurilor luate de ASF, preţurile RCA vor creşte cu precădere în zona celor mai mici tarife, în condiţiile în care, după cum au arătat şi oficialii Autorităţii, pe piaţă există încă diferenţe de la simplu la dublu dintre preţurile practicate de cele mai „ieftine“ trei firme şi restul pieţei. Aceste trei firme, adică Astra, Euroins şi City Insurance sunt cei mai importanţi vânzători de RCA şi, în consecinţă, au şi cele mai mari rate combinate ale daunei pe acest segment. În cazul lor, creşterile de preţ ar putea atinge 70-80% având în vedere pierderile suferite dar şi diferenţele de primă faţă de celelalte societăţi.
(Sursa: capital.ro)