Gigantul american Facebook a raportat un profit de 701 milioane de dolari, pe trimestrul patru al anului trecut, în creştere cu o treime faţă de perioada similară a anului anterior.
Totodată, veniturile din publicitate au crescut cu 53%, la 3,59 miliarde de dolari, aproape 70% din această sumă venind din vânzarea de reclame pentru dispozitivele mobile, informează BBC News.
Profitul total anual a ajuns astfel la 2,9 miliarde de dolari, aproape dublu comparativ cu 2013.
Reprezentanţii reţelei de socializare susţie, totodată, că site-ul are 1,39 miliarde de utilizatori activi pe lună, cu 13% mai mult faţă de anul anterior.
Dar cu toate aceste creşteri spectaculoase, profitul pe care compania l-a făcut pentru fiecare dolar câştigat a scăzut de la 44% la 29%, faţă de anul anterior, ca urmare a programului masiv de dezvoltare şi cercetare pe care compania l-a început în 2014.
Suma cheltuită de Facebook pentru cercetare/dezvoltare aproape că s-a triplat în ultimul trimestru din 2014, la 1,1 miliarde de dolari, după ce compania a făcut achiziţii că Instagram, WhatsApp sau procucatorul de dispozitive pentru realitatea virtuală Oculus Rift, şi a lansat propriile aplicaţii de mesagerie instant şi servicii video.
Facebook a ajuns la jumătate din valoarea Google, în doar doi ani de la listarea pe bursă
La finele anului trecut, acţiunile Facebook au atins nivelul record de 81,45 de dolari pe unitate, într-un an în care veniturile din publicitatea pe platformele mobile au crescut semnificativ.
Avansul acţiunilor reţelei de socializare au ajuns, astfel, la aproape 50%, în 2014, capitalizarea companiei urcând la peste 200 miliarde de dolari, adică jumătate din valoarea competitorului Google, de 400 miliarde de dolari.
Urcarea acţiunilor Facebook s-a datorat creşterii platformelor mobile, divizie care generează cea mai mare parte a veniturilor companiei, în condiţiile în care, la listarea pe bursă, această afacere aducea venituri nesemnificative.
De asemenea, la avansul titlurilor a contribuit şi achiziţia serviciului Instagram în 2012, pentru un miliard de dolari, a cărui valoare de piaţa este estimată în prezent la 35 de miliarde de dolari.
Facebook a extins publicitatea online şi pe Instagram, pentru a valorifica publicul tot mai mare. De altfel, în decembrie, numărul de utilizatori activi lunar a urcat la 300 de milioane, depăşind Twitter.
Câte conturi de Facebook sunt în România
Numărul de conturi româneşti create pe reţeaua Facebook a atins 7,6 milioane, în creştere cu 8,6% faţă de ianuarie 2014, din care 1,48 milioane aparţin utilizatorilor din Bucureşti, potrivit Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a păgânilor româneşti create pe reţeaua socială.
Capitala este urmată de Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constantă cu peste 200.000 utilizatori de Facebook. Alte nouă oraşe au peste 100.000 de utilizatori de Facebook, respectiv Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Arad, Bacău, Piteşti şi Sibiu.
Numărul de pagini româneşti create pe Facebook a crescut în 2014 cu 12,8%, la 26.785. Cele mai multe pagini româneşti de Facebook sunt în categoriile afaceri locale (2.880), artă şi Cultură (1.672), sănătate & ingrjijire personală (1.495), magazine online (1.487), cântăreţi şi trupe (1.319) şi bloguri (1.159).
Facebrands.ro este serviciul de monitorizare a păgânilor româneşti create pe reţeaua socială Facebook, lansat la începutul anului 2011 de Standout şi Byte Flux. Standout este o agenţie de comunicare pe bloguri şi reţele sociale înfiinţată în 2007.
Zuckerberg îi vrea pe toţi pământenii pe Facebook
La sfârşitul anului trecut, Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, declară că îşi doreşte ca platforma pe care a creat-o să devină la fel de vitală că energia electrică, scopul său fiind totodată acela că reţeaua de socializare să fie „ziarul personalizat perfect pentru fiecare persoană din lume”.
„Scopul meu nu a fost niciodată acela că Facebook să fie cool. Eu nu sunt o persoană cool şi nu am încercat niciodată cu adevărat să fiu astfel. Modelul nostru pentru Facebook nu a fost niciodată acela de a încerca să facem ca această reţea să fie în mod special captivantă – am vrut doar să o facem utilă”, a spus Mark Zuckerberg, potrivit Wall Street Journal.
Zuckerberg estimează că până în 2020 cele mai multe postari pe Facebook vor fi clipuri video, pentru că aceste înregistrări ale unor momente din viaţa utilizatorilor au devenit mai uşor de realizat şi distribuit.
„Scopul nostru este să construim ziarul personalizat perfect pentru fiecare persoană din lume. încercam să personalizăm şi să arătăm utilizatorilor lucrurile care sunt cele mai interesante pentru ei. Ne vom pregăti pentru viitor investind agresiv”, a mai spus Mark Zuckerberg.
CEO-ul Facebook îşi doreşte ca produsele companiei – WhatsApp, Messenger, Search, Video, NewsFeed, Oculus şi Instagram – să conecteze fiecare un miliard de utilizatori. Odată atinse aceste cifre se va trece la valorificarea agresivă a acestora.
Fondatorul reţelei de socializare s-a declarat mulţumit de evoluţia Instagramului, a cărui utilizare a crescut şi cu sută la sută în anumite ţări. „La nivel global, oamenii folosesc Instagram în medie 21 de minute pe zi. Este o cifră bună dacă ţinem cont de alte aplicaţii şi un semn că strategia pe care am aplicat-o este pe drumul cel bun. Obiectivele noastre pentru următorii trei ani sunt să continuăm să fim de ajutor companiilor şi să creăm valoare pentru cei din industria de marketing”, spune Zuckerberg.
O altă prioritate pentru Facebook în următorii cinci ani o reprezintă produsele Messenger, WhatsApp sau Search. „WhatsApp va continua să lucreze pentru a ajunge la un miliard de utilizatori şi noi îi vom ajuta în acest sens. De asemenea, Facebook doreşte creşterea cotei de piaţă privind publicitatea, în special pe platformele mobile”, a mai spus Zuckerberg.
În final, printre obiectivele Facebook pentru următorii zece ani se număra construirea următoarei celei mai mari platforme de calcul din lume şi creşterea numărul celor conectaţi la internet la nivel global prin intermediul Internet.org.
Sursa: incont