Radu Banciu va fi dat în judecată pentru declaraţiile prin care îi califica „demenți” pe cei care „ucid în numele Islamului” şi despre care spunea că „își trag seva din acest rahat care este Islam”. Reprezentanții comunității musulmane din România spun că realizatorul TV a adus jigniri Coranului.
Abu al Ola Nagi al Ghithy, președintele Centrului Cultural Islamic „Islamul Azi”, a declarat, la România TV, că îl va da în judecată pe Radu Banciu pentru afirmaţiile sale.
„Un prezentator de la o emisiune – nu vreau să spun cine este pentru că nu vreau să-l fac cunoscut – a denigrat și a jignit Islamul şi a spus: Coranul este de căcat. Așa a zis. Noi, musulmanii din România, am decis să-l dăm în judecată. Le cerem preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Victor Ponta, Parlamentului şi autorităţilro să ia măsuri. Prezentatorul respectiv a zis că Islamul este o cretinitate de religie care i-a îndobitocit pe oameni. Cum să spună: Coranul este de rahat?!”, a spus Abu al Ola Nagi al Ghithy.
Reacţia lui Abu al Ola Nagi al Ghithy a venit după ce Radu Banciu a spus: „Vă explic eu cum stau lucrurile cu Islamul. Acești demenți pe care îi vedem ucigând peste tot în lume ucid în numele Islamului. Această religie este la originea evoluției tuturor acestor oameni. Această cretinitate de religie i-a îndobitocit pe oameni. Indiferent dacă sunt doctori sau profesori, ei își trag seva din acest rahat care este Islam”.
„Coranul… acest RAHAT de carte… nu reușește să oprească gloanțele”, a mai spus Radu Banciu.
Sursa: rtv