Sârbii cer României gaz metan din Marea Neagră, pentru a se desprinde de ruşi

0
65

Premierul sârb, Aleksandar Vucic, și cel al României, Victor Ponta, au discutat despre posibilitatea ca Serbia să importe gaze naturale din porţiunea românească a Mării Negre.

„Am discutat cu premierul român Victor Ponta despre obţinerea de gaze din porţiunea românească a Mării Negre”, a spus premierul Vucic, având deschise opţiuni şi cu Rusia prin conducte din Turcia, Grecia şi Macedonia, mai notează agenția de presă. Serbia importă în prezent circa 90% din necesarul de gaze din Rusia, prin intermediul Ucrainei.

ExxonMobil și OMV Petrom au anunţat în februarie 2012 că au făcut o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1 din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi. Alte foraje au fost realizate de atunci.
Compania Halliburton urmăreşte, la rândul ei, sporirea producţiei din câmpurile petroliere mature ale României şi dezvoltarea de proiecte de mare adâncime în Marea Neagră, declara un înalt reprezentant regional al companiei americane.
 
 Ponta a sugerat în decembrie, într-un interviu acordat unor agenţii internaţionale de presă, că România ar trebui să se concentreze pe exploatarea zăcămintelor de gaz din platoul Mării Negre. Potrivit premierului, una dintre priorităţile României va fi construirea unui gazoduct pentru transportarea acestui gaz spre reţeaua naţională, un proiect estimat la peste un miliard de euro.

 

 

 

 

Sursa: libertatea

 

 

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments