O partidă de sex nebun între doi sexagenari din comună Santa Mare din judeţul Botoşani s-a terminat la spital pentru femeie şi cu o anchetă din partea Poliţiei pentru bărbat.
Întreaga întâmplare s-ar fi petrecut în noaptea de miercuri spre joi, când cei doi soţi s-au încălzit cu ceva tărie, după care au trecut la o partidă de amor. Toate bune şi frumoase, însă ieri dimineaţă femeia s-a trezit şi, simţindu-se rău, a ajuns la Urgenţele Spitalului.
Examenul medical a evidenţiat câteva vânătăi, dar şi o ruptură de vagin, aşa încât cadrele medicale au intrat la bănuieli, anunţând inclusiv Poliţia. Intrând în joc şi dorind să se răzbune pe partenerul de viaţă, femeia a susţinut la rândul ei că a fost bătută, sechestrată şi violată. Fiind vorba de nişte fapte extrem de grave, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie a dispus imediat constituirea unei echipe operative, care, sub coordonarea unui procuror, a ajuns în comună Santa Mare, unde au discutat cu bărbatul.
Patru ofiţeri au anchetat cazul, iar la final s-a constatat că a fost vorba de o partidă de sex cu acordul ambilor parteneri. „Examenul medical a confirmat leziunile, dar femeia a refuzat să depună plângere împotriva soţului”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.
Sursa: monitorul