Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, o va întâlni, vineri, de la ora 6.00, pe Saisai Zheng (China), locul 97 WTA, în semifinalele turneului de la Shenzen (China), informează site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep şi Zheng vor juca în primul meci al zilei.
În cea de-a doua partidă a zilei se vor întâlni, nu înainte de ora 8.30, Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 2, şi Timea Bacsinszky (Elveţia), a opta favorită a competiţiei.
Joi, au avut loc meciurile din cadrul sferturilor de finală, în care Halep, principala favorită a competiţiei, a trecut, cu scorul de 6-3, 6-3, de Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 84 în ierarhia mondială, iar Saisai Zheng a învins-o, cu scorul de 3-6, 7-6 (2), 6-2, pe Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită şi poziţia 32 WTA.
Pe partea inferioară a tabloului de simplu, Petra Kvitova, cap de serie numărul 2, s-a impus în faţa compatrioatei sale Tereza Smitkova, locul 69 WTA, cu scorul de 7-5, 6-4, în timp ce Timea Bacsinszky, a opta favorită, a beneficiat de abandonul rusoaicei Vera Zvonareva, locul 250 WTA, la scorul de 3-2.
Sursa: realitatea