Sistemul solar ar putea conţine alte două planete, potrivit unor cercetători britanici şi spanioli, care au dedus acest lucru din traiectoria neaşteptată a unor obiecte observate în spatele planetei Neptun, care ar suferi influenţa acestor planete necunoscute, transmite luni AFP.
În 2006, Uniunea Astronomică Internaţională i-a retras lui Pluto statutul de planetă din cauza dimensiunilor sale reduse, ce o plasează în categoria planetelor pitice. Numărul planetelor din sistemul nostru solar a scăzut astfel la opt. Acest lucru nu a pus însă capăt dezbaterii la care participă de decenii astronomi din lumea întreagă: mai există sau nu alte planete în sistemul solar?
Potrivit unui grup de cercetători care şi-au publicat rezultatele într-un studiu apărut în revista ‘Monthly notices of the Royal astronomical society letters’, ‘cel puţin două planete’ sunt ascunse în spatele planetei Neptun.
Cercetătorii îşi bazează teoria pe studierea comportamentului orbital al unui număr de peste zece obiecte transneptuniene extreme (ETNO). Acestea prezintă ‘parametri orbitali neaşteptaţi’, care ‘lasă să se înţeleagă că forţe invizibile le alterează repartizarea orbitală’, a explicat astrofizicianul Carlos de la Fuente Marcos de la Agenţia de informare ştiinţifică spaniolă SINC.
‘Considerăm că cea mai probabilă explicaţie este că alte planete necunoscute există în spatele lui Neptun şi Pluto’, apreciază cercetătorul de la Universitatea Complutense din Madrid şi coautor al studiului, alături de oameni de ştiinţă de la Universitatea Cambridge. ‘Deşi nu se cunoaşte numărul lor exact, deoarece datele noastre sunt limitate, calculele sugerează că există cel puţin două planete şi, probabil, mai multe, la marginile sistemului nostru solar’, a adăugat el.
Autorii studiului recunosc însă că teoria lor vine în contradicţie cu modelele general admise privind formarea sistemului solar, potrivit cărora în spatele lui Neptun nu există alte planete pe orbită circulară. În plus, în condiţiile în care calculele lor se bazează pe studierea unui număr mic de obiecte, cercetătorii asigură că vor publica în următoarele luni şi alte rezultate, după ce vor extinde eşantionul folosit. ‘Dacă se confirmă, rezultatele noastre ar putea revoluţiona astronomia’, consideră astrofizicianul spaniol.
Sursa: jurnalul