Cuvântul “ketchup”, care azi defineşte binecunoscutul sos de roşii consumat cu hamburgeri, cartofi prăjiţi sau alte preparate, vine de la chinezescul “ketsiap”.
Acesta era tot un sos, dar nu avea nici o legătură cu roşiile, ci era făcut din… peşte marinat şi se pare că semăna la gust cu sosul de soia de astăzi. În secolul al XVIIl e a , marinarii englezi şi olandezi au adus acest sos în Europa, iar într-o carte de bucate veche, autorul scrie că se prepara din anşoa, ceapă, oţet, vin alb, usturoi, ghimbir, nucşoară, piper şi coajă de lămâie. Ulterior, cineva a adăugat roşii în reţetă şi, încet- încep, ketchupul s-a transformat în ceea ce este azi…
Maioneza a fost inventată în 1756, de bucătarul lui Armand de Vignerot du Plessis, nepot al cardinalului de Richelieu. După ce i-a învins pe britanici în Mahon (Spania), du Plessis a cerut să fie pregătit un festin în care să se regăsească un sos făcut din ouă şi smântână. Bucătarul a descoperit însă că nu are smântână în bucătărie şi, inventiv, a înlocuit- o cu ulei. A denumit sosul mahonnaise, în cinstea victoriei obţinute de şeful său.
Sosul Worchester a apărut… din greşeală. Întors în Anglia natală după ani buni petrecuţi printre hinduşi, un guvernator din perioada colonială a tocmit doi farmacişti să-i prepare un sos identic cu cel de care se îndrăgostise în India. Farmaciştii au făcut o cantitate mai mare decât cea cerută, gândindu-se că pot vinde ce le rămâne, dar sosul avea miros dezgustător şi nimeni nu l-a cumpărat. Cei doi l-au stocat în beci şi, surpriză!, după doi ani, când şi-au amintit de el, au descoperit că acesta se transformase, prin maturare, într-un sos excelent.
Muştarul n-a fost folosit întotdeauna pentru condimentarea mâncărurilor. În Antichitate, de exemplu, se credea că este un remediu eficient împotriva înţepăturilor de scorpion sau a durerilor de dinţi.
Sursa: libertatea
