Tânără din Iași, sfâșiată în plină stradă de un câine comunitar

0
81

O tânără în vârstă de 25 de ani din Iaşi a trecut prin clipe de coşmar după ce a fost atacată de un câine pe stradă, luptându-se cu acesta minute în şir fără ca nimeni să intervină, informează „Ziarul de Iași”.

 

Patrupedul, care a apărut pe neaşteptate şi a devenit agresiv, i-a provocat leziuni la nivelul pieptului şi al mâinii, iar câţiva martori i-au sărit în ajutor şi au apelat imediat la numărul unic 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor, care a preluat-o pe tânără şi a transportat-o în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon“.

 

„Pacienta prezenta o plagă muşcată la nivelul sânului drept şi la nivelul antebraţului stâng, respectiv o treime din partea inferioară. Medicii de gardă i-au acordat îngrijiri medicale de prim ajutor şi pacienta a fost stabilizată“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.

 

Cadrele medicale nu ştiau în ce zonă s-a întâmplat agresiunea, tânăra urmând a face o plângere după ce va ieşi din spital. Fetei i-a fost administrat vaccinul antitetanos şi antibiotice, după care a fost direcţionată către Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“, pentru a se institui tratamentul de profilaxie împotriva rabiei. Boala se manifestă prin febră, tremurături, apariţia unor spasme dureroase, modificări ale vocii şi salivaţie intensă.

 

Conform reprezentanţilor Primăriei Municipiului Iaşi, anul trecut erau în oraş peste 10.000 de câini comunitari.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments