Tinerii fermieri care vor să se instaleze în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală trebuie să aibă mai întâi domiciliul la ţară.
Abia după ce îndeplinesc această condiţie pot depune proiectul şi pot primi imediat un avans de 80% din suma totală eligibilă pe această măsură, de până la 50.000 de euro. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii (MADR), măsura dedicată tinerilor fermieri are alocată o sumă totală de aproape 445 de milioane de euro în cei 7 ani de programare (2014 – 2020), din care 44,5 milioane de euro reprezintă contribuţia naţională.
Va fi anul cu cei mai mulţi bani
Sesiunea de depuneri de proiecte pe anul acesta va fi permanentă, iar selecţia se va face în fiecare lună sau trimestru, în funcţie de afluxul de proiecte depuse. “În 2015 se deschid sesiunile şi vom avea şi alocarea financiară rămasă din 2014, alocarea anului 2015, plus un anumit procent din 2016, care se va stabili de comitetul de monitorizare. Va fi anul cu cei mai mulţi bani”, a spus George Turtoi, secretar de stat în MADR.
Sursa: libertatea