Procurorii anticorupţie au decis clasarea dosarului Flota, în care fostul preşedinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, „întrucât faptele nu există”, se arată într-un răspuns al DNA la solicitarea Mediafax.
Conform sursei citate, infracţiunea de abuz în serviciu, de care era acuzat Traian Băsescu, nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, Băsescu nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa. Procurorii explică acest lucru prin faptul că navele care fac obiectul dosarului au fost vândute în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) – acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.
„Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul Klaveness au rămas în proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin SA”, arată DNA, în răspunsul la solicitarea Mediafax.
Dosarul „Flota” a fost redeschis după ce Traian Băsescu și-a încheiat mandatul de președinte, în condițiile în care acesta a beneficiat de imunitate în cei zece ani cât a fost șef al statului.
Procurorul general anunța ieri că numele fostului preşedinte apare în opt dosare penale, dosarul „Flota” fiind unul dintre ele.
În noiembrie 2014, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, declara că o posibilă redeschidere a dosarului „Flota” „va fi avută în vedere”, și că vor fi numeroase persoane care vor face „fel şi fel de solicitări”. Şeful Ministerului Public adăuga atunci că aceste analize vor fi făcute în baza probelor şi pe baza dispozițiilor Codului de procedură penală.
(Sursa: digi24.ro)