Trei proiecte importante ale UMF Iași, supuse dezbaterii publice

0
339

Trei proiecte importante, care fac parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu „UMF 2020”, a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, au fost prezentate miercuri, 14 ianuarie 2015, de către reprezentanții universității de medicină ieșene, pentru a fi supuse dezbaterii publice. Este vorba de revalorificarea Pieței Națiunilor, Centrul de Abilități Fundamentale și Centrul de Reabilitare Medicală și Educație Fizică.

 

La conferința de presă dedicată acestui eveniment au participat reprezentanții UMF – rectorul Vasile Astărăstoae și directorul general al instituției, Dana Druguș,  dar și partenerii pentru implementarea acestor proiecte: Gheorghe Nichita, primarul Iașului, Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași, și, nu în ultimul rând, arhitecții care au pus planurile pe hârtie: Daniel Vișan și Sebastian Săvescu.

 

 

„Unele dintre aceste proiecte vor schimba fața Iașului. Deschidem astăzi o serie de conferințe de dezbateri în care vom prezenta aceste proiecte. Aceste conferințe nu sunt formale, pentru că vom primi feedback-ul, atât de la profesioniștii din Iași, cât și de la societatea civilă. Iar aceste observații, aceste idei, le vom integra în acest program”, a explicat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iași.

 

„Mă gândeam ce se întâmpla în Iași acum 14 ani. Mai nimic, nu existau investiții. Astăzi avem un oraș provocator, european. Cât privește proiectele universității, aveți studii de fezabilitate, dar ce e mai important este că aveți și banii necesari implementării proiectelor. Iar ieșenii care s-au obișnuit cu șantierele din Iași vor avea răbdare”, a spus Gheorghe Nichita, primarul Iașului.

 

 

 

„Este o mare onoare şi bucurie să particip la lansarea acestor proiecte. În numele întregii comunităţi mulţumesc Universităţii pentru toată plusvaloarea adusă Iaşului, atât din contribuţia adusă în domeniile educaţiei şi sănătăţii, cât şi pentru acest rol, de deschizător de drumuri. Trebuie apreciat şi faptul că, în judeţul nostru, Universitatea de Medicină şi Farmacie deţine locul I în ceea ce priveşte aspectul cosmopolit al Iaşului. Dacă nu ar fi fost Universitatea de Medicină şi Farmacie, Iaşul nu ar fi avut acest aspect”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean.

 

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași urmărește revalorificarea Piaței Națiunii, a cărei suprafață este de cca 6.000 de mp, spațiu insuficient exploatat.  „Prin acest proiect, care este și cel mai important, noi dorim în primul rând să valorificăm ansamblul arhitectural al universității, pentru că toate clădirile din jurul nostru sunt monumente istorice, în care universitatea a investit și a realizat lucrări de consolidare și de reabilitare. Urmărim, de asemenea, să realizăm o rezolvare cât se poate de bună a situației cu parcajul”, a declarat Dana Druguș, directorul general al universității. Valoarea estimată a investiției este de 12 milioane de euro și poate fi realizată într-un interval de 24 de luni. Vor fi realizate următoarele obiective: spații de parcare subterană – 230 de locuri – distribuite pe două niveluri, spații culturale și sociale, muzeul cu circuit deschis „Grigore T. Popa”, spații expoziționale, bibliotecă și o zonă de cafetărie, dotată cu internet wi-fi și pusă la dispoziția studenților pentru studiu și recreere. „Dacă tot facem un astfel de proiect, am spus să ieșim și noi către comunitate: am poziționat în aceeași clădire un spațiu întreg pentru muzeul universității, pentru bibliotecă, pentru spații expoziționale și săli de conferințe. Pentru că vrem în această zonă din fața universității să deschidem toate activitățile care pot fi văzute de întreaga comunitate despre viața universității”, a mai precizat Dana Druguș.

 

 

Universitatea de medicină ieșeană se confruntă cu o lipsă a bazelor clinice, precum și a spațiilor necesare pentru exersarea și verificarea abilităților practice ale studenților și rezidenților, al căror număr crește constant. În particular, universitatea are nevoie de un spațiu vast și dedicat exclusiv pentru dezvoltarea unui Centru de Abilități Fundamentale, o componentă esențială în buna formare a viitorilor medici. Cel de-al doilea proiect propus dezbaterii publice constă în construirea unui imobil în care să funcționeze Centrul de Abilități Fundamentale „Grigore T. Popa”, pe strada Sărărie 220 (Complexul „1 Mai”), pe o suprafață de 5190 mp, investiție care se va ridica la valoarea de 5 milioane de euro, cu o durată de implementare de 12 luni.

 

Cel de-al treilea proiect constă în transformarea actualei cantine ”1 decembrie 1918” în Centru de recuperare medicală și educație fizică. Structura acestui centru, cu o suprafață de 3150 mp, va conține și patru săli de sport acoperite; două terenuri descoperite, multifuncționale; pistă de alergare acoperită și un bazin de înot de dimensiune medie (50X25m), o bază clinică de recuperare medicală unde studenții de la specializarea de balneofizeokinetoterapie medicală vor putea desfășura activitățile de studiu practice. Valoarea investiției este de 5 milioane de euro, cu o durată de implementare estimată între 12 și 24 de luni.

 

 

Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași a fost fondată în 1879, fiind una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din România. UMF Iași face parte din Grupul celor 12 Universități de Educație și Cercetare Avansată. Dintre cei 12.097 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai săi, 2.753 provin din 84 de țări altele decât România, ceea ce face Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași cea mai cosmopolită instituție de învățământ superior din estul Europei. Raportul de evaluare din 2013 al European University Association (EUA) – Institutional Evaluation Programme (IEP) califică Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” drept lider regional și național în domeniului învățământului superior.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments